20 de ani de la tragedia aviatică de la Baloteşti. Ultimele cuvintele ale copilotului, înainte cu şase secunde de prăbuşire: „Bă, s-a stricat ăla!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tragedia aviatică de la Baloteşti FOTO Click

Astăzi se împlinesc 20 de ani de când România a fost zguduită de cea mai mare tragedie aviatică din istoria ţării. Atunci, lângă o cale ferată din apropierea localităţii Baloteşti, se prăbuşea un avion la bordul căruia erau 60 de suflete.

În urmă cu fix 20 de ani, la ora 9.11, avionul TAROM 371 Bucureşti-Bruxelles s-a prăbuşit lângă o cale ferată din apropierea comunei Baloteşti. Accidentul a intrat în istorie ca fiind cea mai mare tragedie aviatică din istoria ţării noastre.  

Două minute de zbor

Aeronava s-a prăbuşit după doar două minute de zbor, iar în urma accidentului au pierit 59 de persoane, printre care trei americani, un francez, doi spanioli, un thailandez, zece români şi 32 de belgieni. Atunci, reprezentanţii Ministerului Transporturilor spuneau că accidentul aviatic de la Baloteşti a fost provocat de „indisponibilitatea fizică a comandantului, suprapusă pe un defect nesemnalizat al sistemului automat de tracţiune (ATS - care stabileşte tracţiunea necesară pentru fazele de zbor prin deplasarea mecanică a manetelor de comandă a motoarelor pe o poziţie corespunzătoare), într-o fază a zborului în care timpul rămas copilotului pentru rezolvarea celor două evenimente nu a fost fizic sufficient“, scrie Mediafax.

De asemenea, susţineau aceştia, în momentul în care avionul a atins altitudinea de aproximativ 600 de metri (2.000 de picioare) şi avea o viteză de aproape 190 de noduri, a început să vireze spre stânga (către Baloteşti). Astfel, după respectarea tuturor comenzilor normale, sistemul automat de tracţiune (ATS) a trecut de la tracţiunea necesară pentru decolare la tracţiune inferioară pentru faza de zbor „urcare“.

FOTO Mediafax

Din acel moment, tracţiunea motorului amplasat în partea stângă a aeronavei a început să scadă, avionul prăbuşindu-se la circa 200 de metri de Gara Baloteşti. Pilotul Liviu Bătănoiu (49 de ani) şi copilotul Ionel Stoi (44 de ani) aveau o experienţă de mii de ore de zbor. 

Zeci de morţi

Cei care au ajuns atunci în locul în acre s-a produs accidentul povestesc că imaginea era una înfiorătoare. Rămişite umane erau împrăştiate peste tot, iar câmpul pe care s-a prăbuşit aeronava se transformase înmtr-un cimitir deasupra căruia era un nor de fum. Printre cei care au pierit în cumplitul accident s-a numărat şi Mihaela Popescu, o profesoară de franceză. 

FOTO Mediafax

Tânăra profesoară de franceză era îndrăgosită de un inspector de Limba franceză din Timişoara, urmând ca cei doi să-şi unească destinele în faţa lui Dumnezeu. Nu au mai apucat, tânără dispărând în cumplitul accident.

„Bă, s-a stricat ăla!“

Abia la 19 ani de la producerea accidentului aviatic, Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile a publicat raportul final privind tragedia de la Baloteşti. Atunci, s-a precizat că raportul stabileşte cauzele care au condus la producerea tragediei, nu vinovaţii. 

În raport, au fost explicate motivele prăbuşirii aeronavei: tracţiunea asimetrică, posibila incapacitate a pilotului comandant şi faptul că nu au fost luate de către copilot  „suficiente măsuri corective de a acoperi consecinţele primilor factori“.

FOTO Mediafax

De asemenea, au fost prezentate şi ultimele discuţii pe care le-au purtat pilotul şi copilotul înainte de prăbuşire. Cu 32 de secunde înainte de accident, copilotul a realizat că pilotul are o problemă şi l-a întrebat: „Ce ai, mă?“. Văzând că nu mai pot controla aeronava, piloţii au intrat în panică. „Bă, s-a stricat ăla!“, au fost ultimele cuvinte ale copilotului. După câteva secunde, avionul se lovea cu putere de pământ.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită