1,4 milioane de euro, cea mai scumpă expropriere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hala Matache, care face parte dintre clădirile de patrimoniu, va fi demolată pentru a face loc Bulevardului Uranus. Proprietarii halei, Vasilis Ferfelis şi Koupatsaris Dimitrios, directorii firmei Grec-Rom Business Group SRL, vor primi cea mai mare sumă de bani pe care Primăria o plăteşte ca despăgubire pentru expropriaţi, aproximativ 1,41 milioane de euro.

Una dintre clădirile ce urmează să fie demolate pentru a face loc noii artere care va face legătura între Guvern şi Palatul Parlamentului este Hala Matache, clădire care face parte din Patrimoniul Naţional. Suma distribuită pentru despăgubirea firmei Grec-Rom Business Group SRL, proprietara halei, este de aproximativ 1,41 milioane de euro (peste 6 milioane de lei). Bugetul total pe care Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) îl are la dispoziţie pentru exproprieri este de 61 de milioane de lei.

Conform declaraţiilor şefului Direcţiei de Infrastructură din cadrul Primăriei Capitalei, în prima etapă vor fi dărâmate 84 de imobile, cele cuprinse în zona dintre Piaţa Victoriei şi strada Vasile Pârvan. El a adăugat că exproprierile au fost făcute în urma unor evaluări făcute de experţi.

La vară se va demola
În ceea ce priveşte Hala Matache, aceasta a ajuns în proprietatea controversatului om de afaceri, Vasilis Ferfelis, imediat după Revoluţie, contra unei sume nesemnificative.

Vestea că va fi demolată hala i-a nemulţumit atât pe măcelarii care au închiriat spaţii în incinta ei pentru a-şi desfăşura activitatea, cât şi clienţii. „Ştim că se demolează, dar ce ne interesează pe noi este să ne anunţe din timp. Să nu ne ia banii pe o lună în avans, să cumpărăm şi marfă şi să rămânem cu ochii-n soare”, a spus astăzi Claudiu, unul dintre măcelarii din Hala Matache.

„Dacă desfinţează hala o să trebuiască să mergem să cumpărăm carne din supermarketuri, să plătim dublu”, s-a plâns Marian Panait, unul dintre clienţii fideli ai halei.

Reprezentanţii firmei Grec-Rom Business SRL, înfiinţată în anul 2003 şi care are obiect de activitate achiziţii şi investiţii în proprietăţi, susţin că nu au fost anunţaţi nici când va fi demolată proprietatea lor şi nici care este suma pe care le-o oferă PMB pentru expropriere. „Nu ştim absolut nimic. La noi n-a ajuns nicio înştiinţare, nimic. Din câte am înţeles eu, vor începe acţiunea abia prin iunie - iulie”, a spus directorul general al firmei, Gino Ventri.     

Construcţia Bulevardului Uranus presupune lărgirea stăzilor Buzeşti, Berzei şi Uranus. În prima fază a lucrării se va construi un tronson ce porneşte din Piaţa Victoriei, trece prin strada Buzeşti şi se opreşte la Vasile Pârvan. Autorităţile susţin că acest tronson va fi gata până la sfârşitul lui 2011.
Vechi de aproape cinci ani, proiectul datează de pe vremea fostului primar general al Capitalei, Adriean Videanu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG