1 Mai Muncitoresc, „tortura“ din timpul perioadei comuniste. Cum sărbătoreau bucureştenii „Ziua Muncii“ pe timpul lui Ceauşescu

În perioada comunistă, pentru toţi bucureştenii, 1 Mai însemna lozinci de preamărire aduse lui Nicolae Ceauşescu, pancarte uriaşe înălţate şi ore în şir de stat în soare. Nu intra în discuţie o posibilă abatere de la regulă sau absenţa cuiva, pentru că ameninţările şi sancţiunile erau pe măsură.

Totul în numele poporului român şi al tovarăşului Nicolae Ceauşescu. Aşa se desfăşura 1 Mai muncitoresc înainte de decembrie 1989.

„Trăiască Partidul Comunist Român în frunte cu secretarul său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu“, „Trăiască comunismul, viitorul luminos al întregii omeniri!“, „Trăiască Nicolae Ceauşescu, cel mai iubit fiu al poporului, ctitorul epocii de aur!“. „Ceauşecu – Muncitorii“, „Ceauşecu P.C.R.“,  „Ceauşescu – Pace“, „Ceauşescu şi poporul“, erau doar câteva din lozincile care se auzeau în perioada comunistă în Piaţa Aviatorilor din Bucureşti, de „Ziua Muncii“.

Nu avea voie să lipsească nimeni. Toate întreprinderile din acea vreme erau mobilizate pentru sărbătoarea de 1 Mai. Cetăţenii erau mai întâi instruiţi cum să se poarte, apoi  li se aduceau la cunoştinţă consecinţele pe care le-ar fi suportat dacă lipseau de la Marea Adunare, fie erau disponibilizaţi, fie mutaţi la un loc de muncă mai greu.

Drept urmare, muncitori sau copii, toată suflarea Capitalei era prezentă pentru a-l elogia pe preşedintele Ceauşescu şi Partidul Comunist Român. 1 Mai era motiv de propagandă şi motiv de manifestaţii uriaşe.

„Fiecare 1 Mai reprezintă o nouă treaptă pe care poporul nostru, liber şi stăpân pe destinele sale, o urcă pe drumul progresului, al bunăstării şi fericirii“, declara tovarăşul Nicolae Ceauşescu în acea vreme, pentru ziarul Scânteia.

Acest popor, „liber şi stăpân pe destinele sale“ nu avea voie să se împotrivească dorinţelor conducătorului sau să sufle o vorbă. Era regula de aur care te salva.

De 1 Mai, cetăţenii aveau liber doar de formă pentru că pregătirile dinainte, care durau câteva luni, îi solicitau de zeci de ori mai mult. Tinerii trebuiau să pregătească cântece patriotice şi să scrie mesajele de laudă adresate conducătorului, iar clasa muncitoare să defileze în uniforme.

Reverenţe Ceauşeştilor

Evenimentul consta în defilări grandioase la care participau sute de mii de cetăţeni. Soţii Ceauşescu erau primiţi cu aplauze şi onoruri în semn de iubire şi preţuire. În timpul manifestaţiei, erau prezentate realizările partidului condus de Nicolae Ceauşecu.

Cetăţenii erau încolonaţi în funcţie de întreprinderea la care lucrau şi erau obligaţi să stea ore în şir la coadă, pentru a ajunge timp de câteva secunde în faţa tribunei oficiale, şi a fi salutat cu o mişcare de mână de către reprezentanţii Partidului Comunist.

După încheierea adunării consacrate sărbătoririi zilei de 1 Mai aveau loc spectacole care reprezentau tot omagii aduse Partidului Comunist Român.

În România, această zi a fost sărbătorită pentru prima dată de către mişcarea socialistă, în 1890. 1 Mai a fost declarată „Ziua Internaţională a Muncii“, în 1889, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestaţii muncitoreşti.

Grătarul, obiceiul care s-a păstrat

Continuând o frumoasă şi bogată tradiţie, sute de mii de oameni ai muncii petreceau ziua de 1 Mai împreună cu familiile lor, în mijlocul naturii, în parcuri şi locuri de agrement, participând la atractive şi recreative serbări, spectacole artistice şi manifestări cultural-educaţionale.

Manifestaţiile din Piaţa Aviatorilor sunt amintiri demult apuse, însă românul a păstrat câte ceva din activităţile din acea vreme. Evadarea oamenilor la pădure pentru a încinge grătarele este activitatea pe care bucureştenii o desfăşoară cu sfinţenie şi astăzi.

Masa nu era atât de îmbelşugată precum astăzi, însă românii se descurcau să obţină câteva bucăţi de carne şi câteva beri pentru o distracţie pe cinste.

La Cernica nu aveai loc să arunci un ac. De 1 Mai, după încheierea Marii Adunări, cei mai mulţi dintre bucureşteni se îndreptau către spaţiile verzi din împrejurimile Bucureştiului, unde îşi petreceau restul zilei.

Liber la TV, cinema şi teatru

Alte variante preferate de români erau privitul la televizor, pentru că de 1 Mai românii beneficiau de program prelungit la televizor, de la 11.30 până la 22.00, în loc de 20.00 şi 22.00, cum era în mod obişnuit, ceea ce însemna un motiv întemeiat de sărbătoare.

Partea nefericită era că, deşi program prelungit, românii puteau să vadă doar emisiuni închinate tovarăşului, să asculte versuri şi cântece patriotice revoluţionare, muzică de promenadă cu fanfare Armatei, reportaje dedicate zilei de 1 Mai, precum „Din inima întregii ţări“ sau „Florile Muncii“.

Ziarul Scînteia publica programul fiecărui cinematograf sau teatru din Bucureşti. „Teatrul Naţional“, „Teatrul de Operetă“, Teatrul „Ion Creangă“ erau printre preferatele românilor în acea vreme.

Apoi, în Bucureşti existau circa 50 de cinematografe, se mergea mult la film, chiar dacă majoritatea erau româneşti. O seară de 1 Mai se putea încheia la cinematograf, vizionând un film românesc sau rusesc.

Tinerii care voiau să aibă parte de o petrecere împreună cu prietenii, rugăminţile la părinţi trebuiau să fie necontenite, pentru că erau puţini cei care le permiteau copiilor să sărbătorească până la ora 5 dimineaţa.

Potrivit istoricului Dan Falcan, la petreceri se dansa mult, oamenii făceau glume, vorbeau. Muzica se asculta pe magnetofon, mai târziu făcându-şi apariţia casetofonul. Cel mai mult se asculta şi se dansa  Rock, Rock`n`Roll.