„1 Decembrie în aeroport“ şi târg de produse tradiţionale la Muzeul Satului din Capitală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muzeul Satului va găzdui două zile tradiţionale FOTO Muzeului Satului

De Ziua Naţională a României, cei care călătoresc cu avionul pot participa la „1 Decembrie în aeroport“, un eveniment prin care pasagerii se pot bucura de tradiţii româneşti. Totodată, la Muzeul Satului din Capitală se vor aduna meşteri populari care vor expune şi vinde bucate şi obiecte româneşti.

„1 Decembrie în aeroport“ va avea loc la terminalul Sosiri al Aeroportului Internţional Henri Coandă din Bucureşti şi va începe la ora 11.30. Pe parcursul celor trei ore, atât cât va dura întreaga acţiune, cei care au decis să călătorească cu avionul pe 1 Decembrie vor fi întâmpinaţi cu un spectacol de dans folcloric.

„1 Decembrie în aeroport“ va fi organizat de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, în parteneriat cu TAROM.

Muzeul Satului, gazda tradiţiei

Totodată, cu ocazia Zilei Naţionale a României, la Muzeul Satului se va organiza, timp de două zile, un târg la care vor participa meşteri populari din întrega ţară, care vor expune produse din gastronomia tradiţională, produse bio, dulceţuri, murături, fructe şi flori de sezon.

Sâmbătă şi duminică, la Muzeul Satului va fi organizat „Târgul meşterilor populari“, în intervalul orar 9.00-17.00, în timp ce pe 1 Decembrie, de la ora 14.00 până la 16.00, va avea loc un program artistic. Cei care vor lua parte la eveniment se vor putea bucura de cântece populare din Bucovina, dar şi de muzică clasică.

Pe aceeaşi temă:

1 Decembrie cu muzică, dans şi fasole cu cârnaţi, în Parcul Titan din Bucureşti

Ziua României, sărbătorită în Sectorul 2 din Capitală. 100.000 de sărmăluţe şi ţuică fiartă, pregătite pentru bucureşteni

Ziua Naţională, sărbătorită de Primăria Capitalei

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG