Ziua Imnului Naţional celebrată la Braşov. „Deşteaptă-te române“ a fost compus în oraşul de sub Tâmpa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poezia în origina se regăseşte în documentele familiei Mureşanu.

Începând cu ora 10.00, în Piaţa Tricolorului, la Prefectură şi la Garnizoana Braşov vor fi organizate ceremonii militare dedicate acestei sărbători. În  Piaţa Sfatului va fi vernisată o expoziţie unde vizitatorii pot vedea în premieră documente orgininale legalete de Andrei Mureşanu, autorul imnului României.

„Deşteaptă-te, române!” este imnul României inca din 1990. Imnul a fost compus şi cântat la Braşov de Andrei Mureşanu, deşi oficial cântecul este atribuit lui Anton Pann,

Împrejurările în care a fost scrisă celebra poezie sunt descrise de soţia lui Andrei Mureşanu, Susana. În mai 1848 erau adunaţi la Brasov mai mulţi fruntaşi ai românilor, cum ar fi Bălcescu, fratii Brătieni, Magheru, Cezar Bolliac, Alecsandri,  Bolintineanu. „De la o asemenea întrunire s-a întors odată, pe la finea lui mai, barbătul ei, târziu după miezul nopţii, fiind foarte agitat. El nu s-a culcat, ci s-a aşezat la masa de scris si a scris până târziu, după ce se făcuse ziuă, mai sculându-se din când în când de la masă şi plimbându-se prin odaie, citind din ceea ce scrisese. Erau strofe din «Deşteaptă-te, române!»“, spune Valer Rus, directorul Muzeului Casa Mureşenilor, citat de brasovultau.ro. Poezia a fost publicată în 21 iunie 1848 sub titlul Răsunet.
 

Sora lui Andrei Mureşanu a mai scris în însemnările sale că poetul şi-a luat băieţii de şcoala primară şi a mers cu ei pe Tâmpa unde au cântat cu toţii Deşteaptă-te Române. Scrierile istorice spun că Gheorghe Ucenescu a adaptat versurile pe melodia Din sânul maicii mele a lui Anton Pan, la cererea lui Andrei Mureşanu.


„Luând in considerare şi tradiţia orala a familiei Mureşenilor care îl indica pe Andrei ca fiind un muzician talentat, îndrăznim să avansăm ca fiind cea mai probabilă ipoteza în care Andrei Muresanu a fost autorul propriu-zis al versurilor şi autor moral al melodiei“, mai spune Valer Rus.

Imediat după venirea comuniştilor la putere melodia a fost interzisă. A fost însă cântată în timpul revoltelor din 1987 şi 1989, ca apoi în 1990 să devină imnul oficial al României.
 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
William și Kate, divorț iminent? De ce ar face-o moștenitorul pe prințesă atât de nefericită, de fapt?