VIDEO Cod Roşu de inundaţii la Braşov. Azi-noapte s-a intervenit la Dumbrăviţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prefectul Ciprian Băncilă a convocat Comitetul de Situaţii de Urgenţă aseară, după ce s-a primit avertizarea de Cod Roşu la Braşov.

Apele s-au revărsat pe terenurile agricole din comuna Dumbrăviţa, iar pompierii militari au început să facă diguri din saci cu nisip pentru a împiedica apa să ajungă la casele oamenilor. Potrivit cpt. Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, în această dimineaţă nu mai erau probleme deosebite la Dumbrăviţa.

Conform unui bilanţ provizoriu, au fost inundate aproximativ 30 de hectare de teren şi o porţiune din Drumul Judeţean 112J, precum şi subsolurile la două gospodării, unde pompierii au folosit patru motopompe pentru evacuarea apei.

De asemenea, au fost constituite echipaje pregătite de intervenţie în comuna Homorod. Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), Codul Roşu vizează zonele din Hoghiz şi Homorod.

În zonele Hoghiz şi Homorod au fost anunţate precipitaţii abundente, existând riscul producerii unor inundaţii pe versanţi. În aceste condiţii, am convocat Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a lua toate măsurile necesare, astfel încât să evităm problemele care pot apărea”, a precizat prefectul Băncilă.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”