Veste bună pentru pasionaţii de munte: Traseul către cel mai înalt vârf locuit din România va fi reabilitat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vârful Omu (2.505 metri) este cel mai înalt vârf locuit din ţară

Unul dintre cele mai frumoase trasee montane din România, care ajunge pe cel mai înalt vârf locuit, va fi reamenajat, pentru a permite celor pasionaţi de munte şi de natură să se bucure de beneficiile drumeţiilor în siguranţă.

Deşi 90% dintre români recomandă drumeţiile spre Vârful Omu (altitudine de 2.505 m), doar 30% dintre aceştia au vizitat acest obiectiv. Din aceştia, peste 46% consideră ascensiunea grea şi periculoasă. În acelaşi timp, 78% recunosc faptul că muntele ar deveni un loc mai sigur prin remarcarea periodică a traseelor şi montarea unor panouri informative.

În acest sens, Omniasig Vienna Insurance Group, în colaborare cu Salvamont Râşnov şi Asociaţia Turistică pentru Natură Oxigen, demarează un amplu proiect de asigurare a Vârfului Omu, considerat cel mai înalt punct locuit permanent din România.

 „Omniasig a iniţiat acest proiect pentru ca românii să se poată bucura de acum înainte de o călătorie mult mai sigură către acest vârf faimos din Masivul Bucegi”, a declarat Mihai Tecău, preşedinte directorat Omniasig VIG.

Marcaje noi şi amenajare

Proiectul se va derula până la finalul lunii septembrie a acestui an, în trei etape.

Prima dintre acestea constă în refacerea marcajelor pe segmentul Buşteni – Pichetul Roşu în luna iulie. O parte din aceasta a fost deja realizată, voluntarii îndepărtând arborii căzuţi pe traseu, vopsind marcajele şi înlocuind săgeţile indicatoare deteriorate.

Etapa a doua presupune asigurarea traseului Pichetul Roşu – Cabana Mălăieşti, în august. Implementarea, care va dura circa o săptămână, constă în re-asigurarea traseului Pichetul Roşu – Cabana Mălăieşti cu scări de lemn, montarea de lanţuri şi scări de asigurare pe porţiunile dificile, prin înlocuirea de podeţe şi prin instalarea de panouri informative. În momentul de faţă aceste elemente, care ar trebui să asigure o drumeţie fără incidente, fie lipsesc, fie sunt avariate, ameninţând efectiv viaţa turiştilor care tranzitează zona.

În septembrie, în cea de-a treia etapă, urmează să fie amenajat platoul turistic Vârful Omu.

Ce trasee puteţi alege spre Omu

În funcţie de traseul ales, drumeţia până la Vârful Omu poate dura între 6 şi 12 ore. Traseul Buşteni – Pichetul Roşu – Tache Ionescu – Cabana Mălăieşti – Vârful Omu este unul dintre cele mai impresionante din Bucegi, are aproximativ 15 kilometri, iar parcurgerea lui durează aproximativ 10 ore.

Segmentele de traseu ce vor fi reamenajate sunt vizitate anual de peste 4.000 de persoane, iar la Cabana Mălăieşti ajung, pe diferite porţiuni ale traseului, peste 5.000 de oameni. Traseul are un grad ridicat de dificultate, iar deteriorarea semnalisticii îngreunează ascensiunea, făcându-l mai puţin sigur.

Atenţie! Parcurgerea traseului Buşteni – Pichetul Roşu – Tache Ionescu – Cabana Mălăieşti – Vârful Omu este interzisă pe timpul iernii, indiferent de starea marcajelor.

Turiştilor le este recomandată parcurgerea traseelor marcate exclusiv în compania unor ghizi profesionişti, tocmai din cauză că anumite marcaje sunt în acest moment incomplete şi mai greu de urmărit. Principalele cauze ale lipsei sau uzurii marcajelor sunt intemperiile care le deteriorează constant, furtul stâlpilor indicatori şi al panourilor informative, precum şi tăierile de copacimarcaţi. Cea mai dificilă parte a traseului, de la Cabana Mălăieşti la Vârful Omu, este şi cea cu cele mai puţine marcaje.

Mii de acţiuni de salvare

În anul 2016, salvamontiştii din întreaga ţară au fost solicitaţi să intervină la 5.887 acţiuni de salvare şi de acordare a primului ajutor medical, acţiuni în care au fost salvate un număr de 6.692 de persoane. Dintre aceste acţiuni, un număr de 2.197 de intervenţii au avut loc pe pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă, restul de 3.690 de acţiuni fiind înregistrate în zona alpină.

În 2016, intervenţiile pe timp de vară le-au depăşit net numeric pe cele de pe pârtiile de practicare a sporturilor de iarnă, acest lucru datorându-se revigorării turismului montan pedestru de vară şi a apariţiei şi dezvoltării de noi activităţi montane care devin din ce în ce mai populare şi reuşesc să adune sute de participanţi la start.

Mai multe pentru tine:
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"