Vânătorii de munte au sărbătorit 100 de ani de la înfiinţare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vânătorii de munte au fost o prezenţă agreabilă pe străzile Braşovului FOTO Sebastian Dan

Potrivit Ordinului Marelui Cartier General (MCG) nr. 294 din 3 noiembrie 1916, Şcoala de Schiori din Bucureşti (prima formă organizatorică apropiată de vânătorii de munte, înfiinţată la 30 septembrie 1916) a fost transformată în Corpul Vânătorilor de Munte.

Unitatea era organizată în trei batalioane, fiecare a câte trei companii. La comanda acestui corp de trupă, care însuma aproximativ 2.000 de combatanţi, a fost numit căpitanul Virgil Bădulescu.

Corpul Vânătorilor de Munte era destinat să îndeplinească misiuni de recunoaştere, de siguranţă şi de legătură, fiind totodată şi o unitate tactică, în special în trecătorile din Carpaţi.

La 27 decembrie 1916, Corpul Vânătorilor de Munte a fost transformat în Batalionul Vânători de Munte, care a participat în cadrul bătăliei de la Oituz la executarea unor puternice contraatacuri, pentru cucerirea unor înălţimi dominante, cele mai importante fiind Coşna şi Cireşoaia.

În campaniile celui de-al Doilea Război Mondial, vânătorii de munte au participat la eliberarea Bucovinei şi nordului Basarabiei, ajungând până în munţii Caucaz şi ai Crimeii (campania din Est), luptând apoi pentru eliberarea Transilvaniei, în Ungaria, în munţii Bukk şi în Slovacia, în munţii Metaliferi, Tatra Mare, Tatra Mică, Carpaţii Albi, şi, în final, podişul Boemiei (campania din Vest). De la 22 iunie 1941 şi până la 12 mai 1945, pierderile vânătorilor de munte s-au ridicat la 2.378 ofiţeri, 1.830 subofiţeri, 70.000 gradaţi soldaţi, adică un total de 74.208 oameni.

După încheierea războiului, trupele vânătorilor de munte au trecut prin reorganizări, redislocări şi mai ales desfiinţări, care au dus la dispariţia Brigăzii 2 Vânători de Munte (ultima unitate) la 14 aprilie 1961, reînfiinţată apoi prin Ordinul MFA din 14 octombrie 1964 (având sediul la Baia Mare, apoi la Braşov). Ulterior, s-au înfiinţat şi alte brigăzi, unităţile lor fiind apoi subordonate altor mari unităţi din forţele terestre.

În prezent, Brigada 2 Vânători de Munte activează în cadrul forţelor operaţionale, iar Brigada 1 în cadrul forţelor de generare/regenerare.

Vânătorii de munte au participat la activităţi de instruire în comun, în ţară şi în străinătate, cu militari din SUA, Marea Britanie, Grecia, Olanda, Turcia, Italia, Bulgaria, Iordania, Franţa şi multe alte ţări, precum şi la aplicaţii multinaţionale. Notabilă este participarea cu succes a unor companii şi plutoane din Brigada 2 Vânători de Munte la misiunile în afara graniţelor ţării, în cadrul misiunilor din teatrele de operaţii din Kosovo, Irak şi Afganistan.

Mai multe pentru tine:
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle