Urmărire ca în filme la Braşov. Un şofer băut şi fără permis a lovit maşina de poliţie care îl urmărea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incidentul s-a petrecut pe un drum judeţean din Braşov. Pentru a evita un control care ar fi arătat că nu are permis şi este şi beat. Un tânăr de 31 de ani a încercat să fugă şi a lovit maşina Poliţiei.

Şoferul de ocazie a fost depistat de poliţişti aseară. Aceştia i-au făcut semn să oprească, dar tânărul a întors maşina şi a încercat să fugă. A reuşit să acroşeze maşina poliţiei, dar şi-a continuat drumul. A fost prins după o urmărire ca în filme, iar acum se află în arest.

„În data de 27.01, în jurul orelor 22.30, pe DJ 104A între localităţile Viştea de Sus şi Victoria, o patrulă auto a poliţiştilor a pornit în urmărirea unui conducător auto, cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune.  La vederea echipajului, conducătorul auto a întors autovehiculul în scopul evitării controlului. În timpul urmăririi, autovehiculul aparţinând poliţiei a fost a acroşat de conducătorul auto, fără a suferi însă avarii majore. Acesta a fost oprit, iar cu ocazia verificărilor efectuate a rezultat că autorul, în vârstă de 31 ani, din Victoria, nu poseda permis de conducere. De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, context în care a fost condus la Spitalul. Fagaras în vederea recoltării probelor biologice. Faţă de suspect a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24h, fiind introdus în arestul inspectoratului“, se arată într-un comunicat al Poliţiei Braşov.