UPDATE Patru răniţi în accidentul de pe „Drumul Morţii“. Circulaţia a fost reluată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un autoturism Peugeot şi o Dacie s-au izbit frontal pe DN 13, în Pădurea Bogăţii la ieşirea din Măieruş.

UPDATE 18.00 Circulaţia a fost reluată pe DN13, între Rupea şi Braşov.

UPDATE 17.30 Circulaţia pe DN13 se desfăşoară cu dificultate şi la această oră, în urma accidentului produs în jurul orei 15.00. Patrui victime au ajuns la Spitalul Judeţean cu mai multe răni. Pentru salvarea uneia dintre victime a fost nevoie de intervenţia echipajului de descarcerare. Poliţiştii nu au finalizat încă cercetările, iar maşini le nu au fost luate de pe carosabil, astfel că circulaţia circulaţia se desfăşoară cu dificultate.

UPDATE 16.30 Şoferul unei Dacii înmatriculate în Cluj, care circula dinspre Rupea spre Braşov, a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens, unde s-a ciocnit frontal cu o autoutilitară înmatriculată în Bistriţa-Năsăud.

În urma impactului, Dacia a ricoşat şi a lovit un alt autoturism care circula în spatele acesteia şi care a fost uşor avariat."Două persoane din Dacia şi alte două din autoutilitară au fost rănite şi transportate la Spitalul Judeţen Braşov. Două dintre acestea erau rănite mai grav, iar celelalte mai uşor, însă erau conştiente şi am putut vorbi cu ele", a declarat Cosmin Giosanu, purtător de cuvînt al Poliţiei Rutiere Braşov, citat de Mediafax.

Şoferul Daciei, în vârstă de 83 de ani, ar fi adormit la volan, iar maşina sa a ajuns pe contrasens, unde s-a ciocnit frontal cu autoutilitara, însă cercetările sunt în curs de cercetare, potrivit sursei citate.

De asemenea, soţia şoferului imprudent, în vârstă de peste 70 de ani, a fost şi ea rănită, suferind multiple fracturi la membre şi torace, fără a-i fi pusă viaţa în pericol.

"Victimele au suferit diverse fracturi, în special la membre şi torace, însă nu erau în stare gravă. Noi am avut o intervenţie dificilă pentru descarcerarea şoferului Daciei, pentru că a trebuit să decopertăm maşina pentru a-l scoate dintre fiare", a spus Ciprian Sfreja, purtător de cuvînt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov.

Trei persoane sunt rănite, dintre care una este încarcerată. Trei echipaje SMURD şi o ambulanţă s-au deplasat la faţa locului, pentru a le acorda victimelor primul ajutor.

Mai multe pentru tine:
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online