Un urs, turist nepoftit la Cetatea Râşnov. A fost nevoie de mutarea lui deoarece ursul cobora zilnic din pădure

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ursul era un musafir regulat, noapte de noapte, în zova valea Cetăţii. Chiar a fost filmat de camera de supraveghere de la cremaliera care duce spre Cetatea Râşnov, o zoă turistică foarte aglomerată.

Ursul, în vârstă de doi ani a început să coboare zilnic din pădure în căutare de mâncare. Specialiştii bănuies că a fost înţărcat de mama lui, dar nu a reuşit să se descurce singur singur în pădure. Era mai simplu să coboare înzonele locuite şi să mănânce din tomberoare. A distrus câteva coşuri de gunoi,a rupt un gard, a răsturnat o tonetă cu îngheţată şi s-a jucat la turnicheţii de la cremaliere şi a speriat câţiva oameni care l-au văzut de aproape. Nu a rănit însă pe nimeni.

Reprezentanţii Ocolului Silnic Râşnov au încercat timp de o lună să îl convingă să nu mai coboare din pădure însă fără success. În final l-au capturat şi l-au transportat la 15 kilometri distanţă, dar surpriză: ursul a găsit drumul înapoi. A doua oară i-am montat un GPS şi l-au dus mai departe. Ursul nu a reuşit să s emai întoarcă, iar potrivit datelor GPS-ului este acum în zona Padina în pădure. În zona Râşnovului trăiesc acum 53 de urşi. 

Şi la Braşov un urs care a cobora zilnic în oraş a băgat spaima în oameni. A atacat de două ori în patru zile în cartierul Răcădău. A rănit grav un bărbat şi a omorât un câine care sărise să îşi apere stăpânul. Pentru că era foarte violent vânătorii au fost nevoiţi să îl împuşte.

Şi la Bunloc ursul atacat de două ori în luna mai şi apoi în iunie. Doi bărbaţi, unul de 19 ani, iar altul de 60 de ani a fost grav răniţi şi au avut nevoie de săptămâni întregi de spitalizare. 

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online