Un urs şi-a găsit obiect de joacă: saltele de protecţie de pe pârtiile din Poiana Braşov. A distrus 30 dintre ele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ursul şi-a făcut apariţia în apropierea pârtiei Drumul Roşu.

Un urs ieşit din hibernare le dă de furcă administratorilor domeniului schiabil din Poiana Braşov. A distrus 30 de saltele de protecţie. Animalul este cel mai probabil atras de culoarea lor, un galben tare.

Ursul şi-a făcut prima dată apariţia acum trei săptămâni chiar lângă pârtia Drumul Roşu. A fost filmai de monitorii de schi care au reuşit să îndepărteze turiştii din zonă şi să îl alunge. Ursul nu s-a lăsat cu una cu două. S-a îndrăgostit practic de saltelele de protecţie de pârtii şi şi-a găsit astfel un partener de joacă. A reuşit să roadă şi să rupă 30 de saltele. Specialiştii spun că este probabil atras de culoarea lor, un galben tare. Ursului i-a plăcut şi un tun de zăpadă artificială căruia a reuşit să-i strice echipamentul hidraulic. Ursul a început să vină şi la containere să caute de mâncare.

Au fost distruse 30 de saltele de protecţie, iar fiecare dintre ele costă aproximativ 200 – 210 euro, astfel că paguba totală trece de 6.000 de euro. Mai nou, zilele trecute, ursul  s-a jucat şi cu un tun mobil de zăpadă, fiind stricat echipamentul hidraulic al dispozitivului, dar, în acest caz costul de reparaţie este mai mic“, a declarat Dorin Drăgoi, administratorul domeniului schiabil din Poiana Braşov, Dorin Drăgoi.

Reprezentanţii Ocolului Silvic de la Râşnov au început să supravegheze zonă pentri a convinge ursul să nu mai coboare din pădure. Dacă nu vor reuşi urmează să îl captureze şi să îl mute într-o pădure mai îndepăratată de staţiunea Poiana Braşov care este plină de turişti. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump