Un spectacol de teatru de excepţie în Anul Shakespeare!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spectacolul de teatru va avea loc pe scena Centrului Cultural Reduta

Spectacolul „LEAR – Un nebun amar şi unul dulce” va înfăţişa povestea concentrată a vieţii atât de tulburătoare, surprinzătoare şi pilduitoare a Regelui Lear, din perspectiva zilelor noastre, pornind de la principiul modern al psihodramei.

Din poziţia de stăpân egocentric, narcisiac, cu accese tiranice, cu drept de viaţă şi de moarte asupra celorlalţi, Regele Lear ajunge robul aparenţelor, al falsului, devine sclavul artificiilor goale de conţinut.

O nevoie interioară extremă de a fi adulat îl împinge să iniţieze concursul de „declaraţii de dragoste” pentru fiicele sale, concurs pentru care pune în joc, în chip de „recompense”, câte o treime din regatul său. Semnul cel mai limpede al crizei sale interioare este dat de faptul că este gata să renunţe la imagine, la putere şi statut, pentru a obţine aceste superlative.

Goneril şi Regan, fiicele mai mari, profită şi îi oferă aceste laude false, supradimensionate, artificiale, îi hrănesc ego-ul cu aparenţe lipsite de consistenţă, în timp ce mezina, Cordelia, cea care îşi iubeşte cu adevărat tatăl, refuză acest joc aberant, pledând pentru simplitate şi adevăr.

Cordelia este întruchiparea iubirii autentice, atât de rară. „Iubeşte fără vorbe / iubeşte şi taci” – în original Love and be silent – este deviza Cordeliei, pe care o putem aşeza aproape de îndemnul augustinian „Iubeşte şi fă ce vrei.” Orbit de aparenţe, la tăcerea Cordeliei, Lear va izbucni iraţional, pedepsind iubirea şi răsplătind minciuna. Lear distruge astfel armonia, ordinea şi echilibrul lumii sale, prin această agresiune iraţională împotriva iubirii.

Declanşarea furiei şi frustrării este uriaşă, cu efecte incalculabile, devastatoare: el o dezmoşteneşte şi o alungă pe Cordelia şi îşi împarte într-o clipă regatul celor două fiice, renunţând la prerogativele sale şi încredinţându-se fiicelor mai mari. Cum era de aşteptat, odată premiul obţinut, atitudinea fiicelor mai mari se va schimba; îşi vor da în scurt timp arama pe faţă, silindu-l, astfel, să realizeze că a greşit, îndurerându-l, trecându-l prin toate stările negative imaginabile.

Paradoxal, tocmai în aceste momente i se acordă lui Lear şansa să înceapă o explorare interioară de unde va ieşi învingător, se va trezi la lumina conştiinţei şi discernământului, a adevărului – şi va deveni un altfel de om, de o caldă empatie şi umanitate, un om adevărat. Adevărata nobleţe a regelui Lear şi-o va câştiga, astfel, prin suferinţă, asumare şi înţelegere.

Spectacolul va avea loc sâmbătă, 10 septembrie 2016, ora 20.00. Biletele se pot achiziţiona de la Centrul Cultural Reduta. Preţ bilet: 15 lei. Bilet redus elevi/studenţi/pensionari: 10 lei

Echipa spectacolului: Distribuţia: Lear – Mihai Bica, Regia, adaptarea scenică şi ilustraţia muzicală: Alina Hristea, Producător: Marius Cristian, Costume: Ilona Lorincz, Filmare şi editare video: Felix Crişan, Lumini: Marcel Vlădăreanu, Sunet, video: Cătălin Vlădăreanu, Tehnică scenă: Bogdana Găgeanu, Didi Blănaru, Ştefan Kreis, Sufleur: Marian Cârstea

Mai multe pentru tine:
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie