Un copil de 3 ani, în stare critică după ce a căzut de la etajul 5 dintr-un bloc din Braşov

0
Publicat:

Un copil de trei ani a suferit răni grave şi se află în stare critică după ce a căzut de la etajul cinci al unui bloc din Brașov.

Copilul a fost dus la spital în stare critică. FOTO: arhivă

Luni, 30 iunie, în jurul orei 18:00, un copil în vârstă de doar trei ani a căzut de la etajul cinci al unui bloc de locuințe situat în municipiul Brașov, aflat pe strada 13 decembrie în zona Coresi (Isaran). Imediat după accident, la fața locului a intervenit un echipaj SMURD cu medic, care a acordat primul ajutor specializat și a decis intubarea copilului pentru a-i asigura respirația.

Victima a fost transportată de urgență la Spitalul de Pediatrie din Brașov, fiind în stare foarte gravă. Medicii au început imediat manevrele necesare pentru a-i stabiliza starea și pentru a preveni complicațiile majore.

„În  jurul orei 18.00, un copil în vârstă de 3 ani a căzut de la înălţime, de la etajul 5 al unui bloc de locuinţe din municipiul Braşov. La faţa locului s-a deplasat de urgenţă un echipaj SMURD cu medic, care a intervenit prompt pentru acordarea asistenţei medicale de specialitate”, a transmis, luni, ISU Braşov.

Până în acest moment, circumstanțele exacte în care s-a produs căderea sunt necunoscute, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a investiga toate detaliile incidentului.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026