Trenuleţ cu cremalieră la Cetăţuia Braşov?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cetatea Braşov. Foto:Dan Suciu

Consilierii judeţeni au aprobat în şedinţa de ieri asocierea cu Aro Palace în vederea reabilitării Cetăţii Braşovului, dar şi pentru construcţia unui lift pe plan înclinat cu cremalieră, care să facă legătura între centrul oraşului şi monumentul istoric, scrie brasovultau.ro.

Edilii vor să obţină fonduri europene pentru realizarea investiţiei de 10 milioane de euro. „Este o investiţie care ne va aduce beneficii atât nouă, fiindcă putem organiza diferite evenimente şi să-I atragem pe turişti, dar şi pentru societatea care deţine restaurantul, care va avea automat profit", a spus Aristotel Căncescu, citatde brasovultau.ro

Pe vremuri, exista un trenuleţ cu cremalieră care pornea de pe strada Eminescu şi ajungea pe Dealul Straja, la porţile cetăţii, iar reamenajarea sa ar duce la o promovare mult mai bună a cetăţii, simbol emblematic pentru Braşov. Totodată, Consiliul Judeţean va investi în aproape 220.000 de euro pentru reabilitarea aripii de nord şi a celei de vest a monumentului, care au nevoie urgentă de reparaţii.

Mai multe pentru tine:
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte