Traian Băsescu, despre modificarea codurilor penale şi despre cum Statele Unite ale Europei ar putea fi salvarea Uniunii Europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul PMP, Traian Băsescu, a făcut, în Poiana Braşov, o analiză asupra celor cinci scenarii prezentate de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în Parlamentul European, în „Cartea albă privind viitorul Europei“. Planul intitulat „Reflecţii şi scenarii pentru UE-27 până în 2025“ are în vedere şi impactul acestora asupra diferitelor domenii ale politicii europene.

Băsesc a vorbit despre criza Schengen şi care ar fi, în viziunea sa, şansele de a se dezvolta Uniunea Europeană în continuare. Liderul PMP susţine că statele puternice ale Uniunii sunt interesate de o dezvoltare cu două viteze, întrucât statele din zona non-euro sunt o frână pentru dezvoltarea UE, chiar dacă acestea sunt pieţe de consum importante în economia europeană.

„Pentru România este importantă intrarea în zona euro în 2019, pentru că îndeplinim toate criteriile. Nu putem fi în miezul Uniunii Europene decât dacă suntem în zona euro. Din păcate, sunt jocuri, pe care le-aş numi ticăloase, care vor să ţină România în afara zonei euro. Pe de altă parte, trebuie să vedem că şi bugetul pe 2017 ne aruncă în afara zonei euro pe unul dintre cele cinci criterii, respectiv cel al menţinerii unui anumit deficit bugetar”, a afirmat Băsescu.

Atac la guvernatorul BNR, Mugur Isărescu


În acest context, fostul şef al statului l-a atacat şi pe guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, despre care a spus că ar avea interes ca România să nu adere rapid la Spaţiul Schengen, pentru că şi-ar pierde din importanţa pe care o are în viaţa economică a României.

Băsescu a afirmat că intrarea în zona euro îl face pe Isărescu „să-şi piardă postamentul” de pe care stabileşte după cum vrea domnia sa să strângă sau să deschidă şurubul privind inflaţia şi să stabilească ce cale au de urmat băncile în România, pentru că după intrarea în spaţiul Schengen cel care va avea acest rol este preşeidntel Băncii Europene.

„Cea mai mare geşeală politică pentru România este să întârziem intrarea în zona euro. Repet, cheia pentru noi este intrarea cât mai rapidă în zona euro, moment în care oricare variantă dintre cele cinci prezentante de Junckers este viabilă pentru noi”, a precizat Băsescu.

În opinia lui, cele mai bune variante sunt „Cine vrea mai mult, face mai mult”, caz în care se va ajunge la funcţionarea Statelor Unite ale Europei, în care toate ţările să aibă, de exemplu, acelaşi sistem de impozitare, acelaşi sistem de salarizare, acelaşi sistem educaţional, cu particularităţi privind limba şi cultura fiecărui popor.

„Această variantă face ca SUE fie un catalizator pentru toate statele. Pot fi împotrivă naţionaliştii sau cei care nu au înţeles de ce au intrat în UE”, a menţionat Băsescu.

O a doua variantă agreată de Băsescu este menţinerea curusului actual al UE, respectiv menţinerea şi respectarea Tratatului de la Lisabona.

Cele cinci variante prezentate de Juncker, le citiţi integral AICI!

Traian Băsescu, a declarat vineri, în Poiana Braşov, la Colegiul Naţional al PMP, că susţine că formaţiunea pe care o conduce susţine modificarea Codului Penal, dar nu într-o formulă în care majoritatea PSD – ALDE – UDMR – minorităţi să decidă acest lucru.

Astfel, Băsescu susţine că, în conformitate cu regulamentele celor două camere ale Parlamentului, ar trebui înfiinţată o comisie specială, din care să facă parte 13 membri – câte doi reprezentanţi de la fiecare partid, un deputat şi un senator, iar de la minorităţi doar un deputat, pentru că la Senat nu au reprezentant. Aşa ar fi 6 membri de la putere, şase din partea opoziţiei.

„Opoziţia ar avea mult mai multe şanse de a modifica în mod real Codul Penal şi Codul de Procedură Penală. Noi dorim modificarea Codurilor, dar nu de dragul de a le modifica, ci pentru că Curtea Constituţională a decis că sunt peste 40 de articole neconstituţionale. În plus, Parlamentul nu a respectat termenul impus pentru a face aceste modificări impuse de Curtea Constituţională”, a precizat Băsescu.

Mai multe pentru tine:
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi