Spitalul Judeţean a primit un ecograf de 50.000 de euro pentru depistarea precoce a cancerului la sân. Unitatea medicală vrea să amenajeze şi un heliport

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ecograful este unul de ultimă generaţie şi a fost donat de o companie privată. Aparatul este extreme de precis şi poate depista cancerul la sân în formă incipientă.

Ultimul ecograf performant a fost adus la Judeţean în urmă cu mai mulţi ani, asftel că investiţia de acum este una important. „Cancerul este o boală agresivă, cu implicaţii mari familiale, sociale, umane. Cu cât este depistat mai târziu, cu atât şansele sunt mai mici. Donaţia reprezintă un lucru foarte bun, deoarece nu în fiecare zi primim un ecograf performant. Ultima oară când s-a întâmplat acest lucru a fost acum 6-7 ani”, a declarat dr. Adrian Albotă manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) din Braşov.

La Spitalul Judeţean, cea mai mare unitate de urgenţă din Braşov s-au putea amenaja şi un heliport pentru ca pacienţii în stare gravă să fie transportaţi rapid la alte unităţi din ţară atunci când se impune acest lucru. Braşovul are allocate două elicoptere SMURD, dar acestea stau la Mureş, din cauza lipsei unui heliport. Consiliul Judeţean a obţinut acordul de principiu al Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru amenajarea heliportului şi a hangarului necesar pentru cele două elicoptere.

„Poate cu cei căzuţi pe munte sau pe stradă e mai simplu, că sunt duşi direct la aerodrom, dar pentru cei care se află la noi la Terapie Intensivă este mult mai complicat. Chiar şi cu ambulanţa care are prioritate, drumul durează cel puţin 20 de minute, pacientul trebuie însoţit de medic, mai durează şi transferul pacientului de pe aparatele din ambulanţă pe cele din elicopter, plus că transportul cu maşina implică riscuri. De aceea, este esenţial să avem cât mai aproape heliport pentru elicopterele SMURD“, a explicat dr. Adrian Albotă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie