Spitalele care condamnă îngerii la moarte

Alexandru Grădinaru, un puşti de 19 ani, şi-a început viaţa sportivă la echipa Metrorex. A fost remarcat încă de la 9 ani, iar după 10 ani de sport la Braşov, în 2009, s-a transferat la CS Arad.

În 31 martie 2010, un rugbist de la Baia Mare s-a prăbuşit peste el şi a suferit o deplasare la trei vertebre de la coloană. În lumea normală, acest accident nu este o condamnare la moarte. Nu la noi, unde toţi cei în culpă se acoperă. Vorba ceea: corb la corb nu-şi scoate ochii. „În momentul în care se depăşesc 4-5  zile de la intubaţie, cum în aer sunt viruşi şi bacterii, pentru că nu poţi să îl pui într-o cupolă sterilă, au dus la apariţia unor infecţii la nivel respirator. Asta se întâmplă oriunde în lume", a declarat, cu tupeu, presei Gheorghe Nodiţi, managerul Spitalului Judeţean din Timişoara. Nu îi doresc să aibă această declaraţie pentru niciuna dintre rudele sale, la care ţine...

Interesant este faptul şi că, pe site-ul Federaţiei Române de Rugby, medicul Octavian Cîmpian şi Radu Petrescu, arbitrul meciului, susţin că "nu s-au facut greşeli din partea arbitrajului, cele mai mari greşeli fiind acordarea primului ajutor", pentru că esenţial în rugby este ca jucătorul, chiar dacă e accidentat, trebuie să se ridice pe propriile picioare şi să se deplaseze afară. Dacă nu o face înseamnă că lucrurile sunt grave şi este necesară utilizarea tărgii. "Protocolul" nu a fost respectat. Rămâne întrebarea: "îngropăm" şi acest caz?

În tot acest context nebun, retoric întreb: De ce plătim taxe ca să aflăm că sistemul medical ne condamnă la moarte? De ce suntem condamnaţi la moarte, deşi suntem europenii care cotizăm cel mai "gras", raportat la venit?