Şoferii RAT Braşov nu se vor întoarce la lucru. Primarul Scripcaru a anunţat că va demite conducerea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Braşovului, George Scripcaru, a anunţat, vineri, că va declanşa procedurile pentru desemnarea unei noi conduceri la Regia Autonomă de Transport Braşov, iar cei care au oprit lucrul vor avea de suferit pentru prejudiciul creat călătorilor.

Primarul Braşovului a spus că luni va da un anunţ pentru desemnarea unei noi conduceri la RAT, urmând ca cei care au oprit lucrul să aibă de suferit, conform fişei postului, pentru prejudiciul creat călătorilor.
"Transportul public nu este o joacă a cuiva, ci este responsabilitatea cuiva, iar dacă vor să facă un protest să îl facă potrivit legii. Să facă un anunţ, să asigure 30% din personal, altfel este un abuz", a spus Scripcaru, citat de Mediafax. 

Primarul crede că nu a fost vorba despre un protest spontan, ci unul "pus la cale". George Scripcaru şi prefectul Mihai Mohaci s-au întâlnit, vineri, cu conducerea Regiei Autonome de Transport (RAT) Braşov pentru a discuta problemele angajaţilor care au oprit lucrul, singura soluţie legală pentru creşterea salariilor fiind restructurările de personal, această decizie urmând a fi lăsată la alegerea conducerii Regiei. 

Scripcaru a spus, după întâlnirea cu conducerea RAT, că municpalitatea este la zi cu subvenţiile către regie şi că, legal, nu există posibilitatea unor majorări salariale, singura soluţie fiind restructurarea de personal şi redistribuirea fondurilor de salarii. "Este bine ca lumea să ştie că municipalitatea şi cetăţenii Braşovului suntem cei care susţinem cea mai mare parte a activităţii RAT. Din punct de vedere al municipalităţii, suntem la zi cu subvenţia de 26 milioane lei pe care o acordăm anual Regiei şi suntem la zi şi cu acoperirea gratuităţilor pentru diversele categorii de cetăţeni, cum ar fi elevii (în sumă de cinci milioane lei - n.r.)", a spus Scripcaru. 
Primarul a precizat că salariul mediu al angajaţilor Regiei este de circa 2.000 de lei, "ceea ce nu este neapărat puţin în comparaţie cu alte categorii".

"Orice mărire salarială trebuie să respecte legea. Singura soluţie ar fi o restructurare care s- ar putea face prin reducerea numărului de angajaţi şi redistribuirea salariilor la categoriile de angajaţi cu salarii mai mici. De exemplu, dacă ar pleca o sută de angajaţi, s-ar putea face o creştere cu 10% a salariilor. Altă soluţie legală nu există, iar aceasta şi-a asumă conducerea RAT", a mai spus primarul. 

În cazul în care şoferii nu îşi vor relua activitatea, ei vor fi sancţionaţi, deoarece nu îşi respectă fişa postului. Directorul economic al RAT Braşov, director exploatare la RAT Braşov, a spus că ultima majorare salarială a fost făcută în 2007, iar salariul mediu brut este de circa 2.000 de lei al unui angajat care are vechime şi face ore suplimentare. Regia are 962 de angajaţi, dintre care 360 sunt şoferi, iar încasările zilnice din vânzările de bilete şi abonamente sunt de circa 110.000 - 120.000 de lei. 

Prefectul Mihai Mohaci a preluat lista cu solicitările sindicaliştilor şi a spus că o va înainta către MAI şi Ministerul Muncii, însă a precizat că problema trebuie rezolvată la nivel local.

Conducătorii auto din cadrul Regiei Autonome de Transport (RAT) Braşov au refuzat să meargă pe traseu, vineri dimineaţă, fiind nemulţumiţi că salariile lor nu au mai crescut de câţiva ani. Potrivit purtătorului de cuvânt al RAT Braşov, Silviu ªtefan, protestul spontan a fost iniţiat de şoferii de autobuze care ar fi trebuit să intre în cursă la ora 05.30, iar lor li s-au alăturat de la ora 07.00 şi şoferii de troleibuze.

"La această oră ar fi trebuit să fie pe traseu 140 de conducători auto de autobuze şi troleibuze. În total, avem circa 360 de conducători auto, dar aceştia sunt solidari cu colegii lor. La această oră nu circulă niciun autobuz. Singura revendicare a angajaţilor este cea legată de salarii", a declarat reprezentantul RAT Braşov pentru Mediafax. 
 

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”