Şoferii nu cedează ameninţărilor Primăriei: nu vor să mai plătească taxele pentru parcările dintre blocuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul celor care îşi plătesc locul de parcare în municipiul Braşov a scăzut la 27.896, în ciuda „ameninţărilor” venite de la Primărie

Braşovenii care deţineau cu chirie un loc de parcare de reşedinţă au avut timp doar până la finele lui martie să îşi achite contravaloarea taxei pe 2015. Oficial, toţi cei care nu şi-au plătit taxa nu mai au garanţia locului de parcare, acesta urmând să fie scos din nou la licitaţie dacă există cerere sau să fie inclus în sistemul parcărilor publice pentru care se va plăti taxă prin SMS sau abonament ca în oricare altă parcare publică din oraş. Astfel, din cele 42.425 de locuri de parcare de reşedinţă din municipiu 31.377 fuseseră atribuite prin licitaţie până la finele lui 2014, dintre care 1.376 atribuite gratuit, unor categorii speciale de beneficiari, conform legii. Până la 31 martie s-a achitat contravaloarea taxei de parcare doar pentru 27.896 dintre acestea.

Se mai fac şi reatribuiri, unde este cerere

Cu alte cuvinte, mai bine de 2.000 de şoferi care închiriaseră un loc de parcare în ultimii ani, au renunţat la plata taxei, crezând că vor putea utiliza parcările de lângă casă fără să mai fie nevoie să plătească vreun leu. În schimb, peste 4.800 de braşoveni au fost mai harnici şi ca să fie siguri că nu îşi pierd locul, şi-au plătit taxa încă de anul trecut, iar, anul acesta, 23.094 de persoane au venit să îşi achite contravaloarea parcării în termenul stabilit de către edili. Reprezentanţii Primăriei Braşov au precizat că, anul acesta, se vor mai face şi atribuiri sau reatribuiri pentru zonele unde există cerere în special pentru cei care s-au mutat de curând şi nu au avut posibilitatea să îşi închirieze un loc. Pentru persoanele fizice care se încadrează în prevederile regulamentului pentru a obţine un loc în parcarea de reşedinţă, atribuirea se va face ca şi până acum, fie pe bază de licitaţie, fie direct, în funcţie de locurile disponibile în parcarea respectivă. Primarul George Scripcaru a precizat că, în urma unor lucrări de modernizare a străzilor, cum ar fi pe De Mijloc sau Mihai Viteazu, au fost amenajate noi locuri de parcare care urmează să fie scoase la licitaţie pentru riverani.

Cât plăteşti dacă n-ai loc de reşedinţă

Cei care nu şi-au mai plătit taxa anuală de parcare şi deci nu mai au loc de reşedinţă, crezând că vor putea utiliza gratuit parcările de lângă bloc sau casă, s-au înşelat. Aceştia vor fi taxaţi la oră în baza unor tarife ce vor fi stabilite de Consiliul Local (plata se va face prin SMS), în funcţie de zone sau vor avea trei variante de taxare tip abonament. Prima variantă este valabilă atât pentru persoane fizice cât şi pentru cele juridice din Centrul Vechi şi Poiana Braşov şi va costa 66 de lei pe lună, dar abonamentul va fi valabil doar de luni până vineri. Cea de-a doua variantă este abonamentul de 57,2 lei pentru persoane fizice şi 85,8 lei pentru persoane juridice, care include toate zonele Braşovului, fără Centrul Istoric şi Poiana Braşov. Varianta de abonament care îţi oferă posibilitatea să parchezi oriunde în municipiul Braşov timp de o lună costă 90 de lei pentru persoane fizice şi 135 de lei pentru persoane juridice, şi este valabilă de luni până duminică. Administratorul parcărilor publice din zonele de reşedinţă va fi desemnat în urma unei licitaţii, caietul de sarcini pentru această procedură fiind aprobat în ultima şedinţă Consiliului Local Braşov.

Mai multe pentru tine:
Exclusiv! Acasă la Chef Alexandru Sautner. Juratul "Chefi la cuțite" ni le prezintă pe fetele care-l împlinesc ca soț și tată
Vocea României 2025. Cine este adolescenta de 16 ani care a întors toate scaunele în primele secunde: „Nu am auzit așa ceva în viața mea”
Cine este Bogdan Boitor, noul iubit al Ilincăi Vandici. În ce oraș din România a dus-o pe vedetă în vacanță
Mesajele Vasilicăi Enache, avocata decedată în explozia din Rahova, analizate de criminalist: „În acel bloc era o bombă cu ceas”
Cine a fost Dorin Pavel, inginerul care a plănuit marile hidrocentrale din România
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Prințul renegat, un libidinos notoriu! Apela la angajații de la Palat să facă rost de femei și-și dorea ”blonde și balerine”
Cea mai puternică rugăciune! Spune-o zilnic şi scapi de orice rău
Tânăra de 16 ani care a întors toate scaunele la „Vocea României” încă de la primele note. Smiley: „Eu nu am mai auzit niciodată așa ceva”
Lupu Rednic ține cură de slăbire, la 56 de ani: „Grăsimea-i bună numai în tigaie!”. Secretul sănătății: un păhărel de horincă și untură de porc de Mangalița. Cât costă dieta?
Acuzată că poartă genți de lux, dar că nu-și ajută tatăl aflat la azil! Ion Cassian o apără pe Irina Columbeanu: „Nu-i duceți grija lui Irinel, are șifonierul plin cu...!”