Şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate le promite cadrelor medicale că nu vor avea probleme cu salariile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cristian Buşoi a fost prezent într-o vizită de lucru la Braşov şi a ţinut să facă precizarea că salariile sunt asigurate. Asta după ce mai mulţi manageri de spitale s-au plâns că bugetul nu ajunge decât până în luna octombrie.

Cristian Buşoi a vizitat la Braşov Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă şi a apreciat modernizările care au fost făcute.  „Am vizitat Spitalul judeţean, am vizitat un spital privat de oncologie şi am vizitat un furnizor medical de suflet, care este Casa Speranţei. Am constatat cu bucurie că la Spitalul Judeţean lucrurile sunt bine organizate, bine gândite, că au existat investiţii importante din partea Consiliului Judeţean“,  a declarat Cristian Buşoi, preşedinte CNAS. Sănătatea braşoveană are annual un buget de 500 de milioane de lei.

Preşedintele CNAS a ţinut să le promită cadrelor medicale că nu vor avea probleme cu salariile. „Nu vor exista probleme în ceea ce priveşte salarizarea. Îi asigur pe toţi cei din sistemul medical de stat că nu au motive de îngrijorare. Mai ales că la rectificarea bugetară din septembrie sau octombrie vom primi noi suplimentări de fonduri, nu foarte mari, dar suficiente pentru a nu avea probleme în ceea priveşte plata salariilor sau a medicamentelor”, a mai spus Cristian Buşoi.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Sunt numiți zombie sau demoni. Animalele din pădure care au suferit malformații majore. Un virus i-a făcut de nerecunoscut
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”