Şeful Biroului Operaţiuni Speciale Braşov, trimis în judecată de procurorii DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii DGA Braşov au reţinut suspecţi într-un dosar de atribuire frauduloasă. FOTO: Bună ziua, Braşov!

Şeful Biroului de Operaţiuni Speciale Braşov, Emanoil Mirică, a fost trimis în judecată de procurorii DNA Braşov, într-un dosar disjuns din cel al atribuirilor frauduloase din spitalele din judeţele Braşov şi Harghita

Emanoil Mirică, şeful Brigăzii de Operaţiuni Speciale Braşov a fost trimis în judecată  de către procurorii DNA pentru comiterea infracţiunilor de folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, compromiterea intereselor justiţiei, luare de mită (4 acte materiale) şi trafic de influenţă (5 acte materiale). Dosarul în care Mirică a fost trimis în judecată a fost disjuns din cel în care se fac cercetări pentru presupusa atribuire frauduloasă a unor contracte la spitale din judeţele Braşov şi Harghita. Anchetatorii spun că şeful Brigăzii de Operaţiuni Speciale Braşov ar fi oferit informaţii din dosar altor persoane vizate de cercetarea penală, iar, prin aceasta, a îngreunat activitatea procurorilor. „Prezentul dosar s-a disjuns din cauza penală privind presupusa atribuire frauduloasă, de către persoane din conducerea unor spitale din judeţele Braşov şi Harghita, societăţii omului de afaceri (inculpat în prezenta cauză), a unor contracte de achiziţie echipamente şi produse medicale supraevaluate, dintre care unele nu îndeplineau condiţiile de conformitate, iar altele nici nu erau necesare. În schimb, persoane din conducerea spitalelor şi/sau persoane cu ascendent şi influenţă asupra acestora ar fi primit sume de bani de la reprezentantul legal al firmei respective”, se precizează în comunicatul anchetatorilor. În contextul menţionat mai sus, procurorii anticorupţie au dispus efectuarea unor activităţi procedurale de către ofiţerii de poliţie din cadrul I.G.P.R. – Brigada de Operaţiuni Speciale Braşov. „Cu această ocazie, în perioada 10 aprilie – 23 octombrie 2020, după ce inculpatul Mirică Emanoil, în calitatea menţionată mai sus, a aflat cu exactitate aspectele cercetate şi persoanele vizate de anchetă, ar fi comunicat aceste informaţii omului de afaceri, îngreunând urmărirea penală care se desfăşura în cauza. Pentru a conferi o anumită greutate celor transmise, ofiţerul de poliţie i-ar fi pus la dispoziţie omului de afaceri un înscris ce conţinea un rezumat fidel al unei încheieri de şedinţă, în care erau prezentate informaţiile de mai sus.

Urmarea imediată a constat în faptul că omul de afaceri i-ar fi comunicat inculpatului Popa Marius Cristian, la data faptelor consilier local în municipiul Săcele (cercetat în cauza din care s-a disjuns prezentul dosar), tot ce aflase, ceea ce a făcut ca persoanele cercetate să îşi schimbe modalitatea de comunicare şi să sporească măsurile de precauţie. Pentru aceste „servicii”, dar şi în schimbul promisiunii de a-şi folosi influenţa pe care a pretins că o are pe lângă ofiţeri de poliţie şi procurori din cadrul D.N.A. – Serviciul Teritorial Braşov, pentru a afla mai multe detalii despre mersul anchetei şi pentru a influenţa cursul acesteia în direcţia unei soluţii de clasare, inculpatul Mirică Emanoil ar fi primit de la omul de afaceri mai multe foloase necuvenite (bani, produse alimentare şi intervenţii stomatologice). În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii”, au mai precizat procurorii DNA Braşov. În acelaşi dosar, a mai fost trimis în judecată administratorul unei societăţi comerciale pentru dare de mită (4 acte materiale), cumpărare de influenţă (5 acte materiale) şi favorizarea făptuitorului. Dosarul a fost trimis spre judecată Tribunalului Braşov, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză. Procurorii au beneficiat de sprijin din partea ofiţerilor de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie