Se micşorează tarifele de transport pe cablu din Poiana Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Urcările cu mijloacele de transport pe cablu se ieftinesc, începînd de luni, 6 martie. Astfel, de luni până joi, urcările cu telecabina, telegondola sau teleschiul, vor consuma mai puţine puncte de pe cartelele de schi, însă pentru zilele de week-end, tarifele rămân neschimbate.

În cursul săptămânii va scădea cu un punct tariful de urcare pe mijloacele de transport. Mai exact, pentru telecabina Capra Neagră şi pentru telegondolă, o urcare va scădea de la 6 la 5 puncte, iar pentru telecabina Kantzel, de la 5 la 4 puncte.

O urcare cu telescaunul Ruia va consuma 3 puncte în timpul săptămânii, faţă de 4 cât era până acum, iar la telescaunul Lupului, tariful va fi de 2 puncte în loc de 3.

Pentru urcările cu teleschiurile, de luni pînă joi, nu se vor aplica însă reduceri, se vor consuma câte un punct de pe cartelă pentru Stadion şi 2 puncte pentru Ruia, Kanzel, Subteleferic şi Bradul.

În ceea ce priveşte tarifele de transport pe cablu în weekend, de vineri până duminică, acestea rămân la fel ca şi până acum.

În prezent, se schiază în condiţii bune pe domeniul schiabil din Poiana Braşov. În zona superioară a pârtiilor din Postăvarul, zăpada măsoară 80 – 100 de centimetri, iar în partea inferioară, 70 – 90 de centimetri.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO