Se caută constructor pentru reabilitatea uneia dintre cele mai frumoase clădiri din Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Clădirea de pe Republicii este una dintre puţinele din Braşov construite în stil Art Nouveau. S-a degradat atât de tare încât a fost nevoie de o prelată care să o acopere pentru ca pereţii să nu se dărâme. Investiţia se ridică la 17,3 milioane de lei plus TVA.

Primăria a publicat pe SEAP anunţul privind scoaterea la licitaţie a lucrărilor pentru reabilitatea clădirii în care a funcţionat Bancorex-ul de pe strada Republicii. Şi anul trecut s-a încercat găsirea unui constructor, dar fără succes. Valoarea lucrărilor se ridică la 17,3 milioane de lei fără TVA. Termenul de execuţie al lucrărilor este de 27 de luni de la data atribuirii.

Clădirea este declarată monument istoric de interes naţional, iar Primăria se chinuie de mult timp să o renoveze. Au fost fonduri şi anul trecut, dar nicio firmă nu a dorit să îşi assume lucrarea deoarece este o muncă migăloasă şi trebuie restaurate şi câteva picture murale. Ce va fi în clădire după renovare încă nu se ştie. Au existat zvonuri că ea va fi închiriată şi vea avea destinaţie comercială.

Imobilului a fost construit în 1906 în stilul Jugendstil, cunoscut sub denumirea franceză de Art Nouveau. Până la naţionalizarea din 1948, aici a funcţionat sediul Casei Generale de Economii. Comuniştii au transformat-o în sediu al Societăţii Naţionale de Electricitate. După Revoluţia aici a fost sediul Bancorex până la desfiinţarea băncii. De câţiva ani clădirea este părăsită.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Rețeta de salată de sfeclă dulce a Gabrielei Cristea. Vedeta și-a cucerit fanii cu acest preparat sănătos, gustos și rapid
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate