Şcoala 14 din Stupini va avea consum energetic redus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lcoala nr. 14 va beneficia de investiţii pentru eficienţa energetică

Municipalitatea a lansat procedura de atribuire a lucrărilor pentru reabilitarea termică a Şcolii Gimnaziale Nr. 14, din Stupini, mai exact a corpului C.

Potrivit viceprimarului Costel Mihai, lucrările de reabilitare vizează izolarea termică propriu-zisă, dar şi alte reparaţii, întrucât tencuielile exterioare sunt umflate, acoperişul este învechit şi are elemente degradate, iar exteriorul clădirii nu a mai fost refăcut de mult timp. Totodată, s-a constatat că sistemul de jgheaburi este degradat, iar coşurile de fum ale fostului sistem de încălzire, care se află în podul instituţiei, necesită înlocuire.

Urmează să se realizeze termoizolarea planşeului peste etajul I, refacerea acoperişului, înlocuirea jgheaburilor şi a burlanelor. De asemenea, vor fi refacute trotuarele din jurul clădirii, măsură luată pentru a opri infiltrarea apei pluviale în fundaţie.

„Termenul de finalizare a lucrării este de 4 luni de la semnarea contractului. Proiectul este cuprins în lista de investiţii pe anul 2016 şi este susţinut în totalitate din bugetul local. Costurile pentru construcţie şi montaj sunt în valoare de 808.812 lei, fără TVA”, a declarat viceprimarul.

Lucrările de reabilitare vor contribui atât la modernizarea clădirii, cât şi la reducerea consumului energetic pentru încălzire al unităţii de învăţământ.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie