Schimbare radicală pentru Piaţa Sfatului din Braşov. Ce vrea Primăria să facă în „Punctul zero“ al oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piaţa Sfatului din Braşov FOTO Primăria Braşov

Până de Crăciun, primarul Allen Coliban spune că va lansa concursul pentru schimbarea la faţă a celui mai cunoscut loc din Braşov - Piaţa Sfatului.

Piaţa Sfatului din Braşov va arăta cu totul altfel. Un proiect al Primăriei Braşov prin care se doreşte reamenajarea inimii Centrului Istoric al oraşului de la poalele Tâmpei va debuta în curând. Deocamdată, municipalitatea a lansat concursul de soluţii. 

Autorităţile locale au alocat, numai pentru serviciile de proiectare şi premiile pe care le vor acorda, peste 1,5 milioane lei, plus TVA. 

„Piaţa Sfatului nu a mai trecut printr-un proces de renovare, de reamenajare, de reabilitare încă de dinainte de Revoluţie. Considerăm că este momentul ca acest lucru să se întâmple, dar nu oricum, ci printr-un concurs internaţional de soluţii, care să fie jurizat de arhitecţi cu experienţă de la nivel naţional şi internaţional şi pe care l-am lansat în aceste zile”, a precizat Allen Coliban, primarul Braşovului. 

Edilul şef a menţionat că a semnat documentaţia procedurii de atribuire şi urmează ca Ordinul Arhitecţilor din România să îşi desemneze membrii în viitorul juriu. 

Totodată, primarul Braşovului spune că, până la sfârşitul anului, îşi doreşte să facă şi anunţul public pentru organizarea concursului. 

Allen Coliban a subliniat că obiectivul concursului constă în formularea unei soluţii de amenajare a spaţiului public respectând patrimoniul construit. De asemenea, soluţia va trebui să ţină cont de toate etapele istorice prin care a trecut această piaţă.

Vă recomandăm să mai citiţi:

„Taxa de solidaritate” ar lovi peste 330 de companii. Care sunt acestea şi de ce solicită oamenii de afaceri americani statului să renunţe la idee

Ginecologul viral pe TikTok, care dă sfaturi pe înţelesul tuturor. „Se vede că în şcoli lipseşte educaţia sexuală”

Mai multe pentru tine:
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie