Scandal între doi dresori de câini din Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Florin Fârtea îl acuză pe Liviu Orghidan că face dresaj într-o rezervaţie naturală de pem Drumul Poienii. Fârtea susţine că Orghidan a marcat ilegal câţiva copaci pentru antrenamente Orghidan neagă toate acuzaţiile, pe care le pune pe seama invidiei şi concurenţei.

Conflictul dintre Florin Fârtea şi Liviu Orghidan a început în urmă cu o lună, când susţine Fârtea, Orghidan a venit să facă dresaj canin într-o zonă de pădure de pe Drumul Poienii, care este rezervaţie naturală şi aparţine Regiei Publice a Pădurilor Kronstadt.

„Liviu Orghidan a început să vină în această pădure de vreo lună. A marcat cu spray nişte copaci şi a montat nişte belciuge, unde prinde câinii şi lucrează cu ei pe pază. Mai mult, a adus un om care a cosit iarba, apoi a măsurat terenul şi a zis că zona aceea este a lui. Săptămâna trecută, a venit cu mai mulţi clienţi. Toţi au intrat cu maşinile în pădure, deşi este arie protejată. După ce i-au plecat clienţii, i-am făcut observaţie şi i-am spus că aici este rezervaţie naturală şi nu are voie să facă nici dresaj. M-a sunat apoi la telefon şi m-a ameninţat. Mi-a spus că mă bate, că mă omoară, că mă desfiinţează!", susţine Florin Fârtea.

Dresorul mai spune că mai multe persoane l-au văzut pe Liviu Orghidan făcând dresaj cu câinii în acea zonă. „L-a văzut lumea care era venită la plajă şi am martori care pot confirma tot ce spun. Odată a bătut un câine de faţă cu stăpânul, care se amuza", mai spune Liviu Fârtea.

Acuzaţii lansate din invidie?

Liviu Orghidan neagă acuzaţiile, pe care le consideră nişte răutăţi. „Eu nu am marcat niciun copac. Nu ştiu cine ar fi făcut aşa ceva. Eu doar mă plimb cu câinii prin pădure şi nu am făcut nimic rău. Amândoi am copilărit pe Drumul Poienii şi cred că el este deranjat că vin şi eu acolo. Am avut într-adevăr un schimb de replici legate de profesie, dar eu cred că este invidie din partea lui. Dacă nu am fi copilărit împreună, aş mai fi înţeles, dar ne cunoaştem dinainte de 1989. Asta este, oamenii sunt răi", spune Liviu Orghidan.

Verificări în zonă

Şeful Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt, Dan Olteanu, spune că va face verificări în zonă. „Nu este voie să se marcheze niciun copac, iar plimbarea oamenilor prin pădure trebuie să se facă doar pe traseele marcate. Nu este voie să desfăşoare nici dresaj canin. Zona este rezervaţie natură, iar acolo este şi fond de vânătoare. Nu este voie să se facă nici grătare fiindcă noi am amenajat locuri speciale pentru astfel de activităţi", a spus Dan Olteanu.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”