Sala Tronului din Cetatea Făgăraşului, inaugurată la şedinţa Comitetului NATO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comandamentul întrunit al NATO, care are sediul la Napoli, s-a mutat în această perioadă în comuna Cincu, unde este programat un exerciţiu militar la care participă peste 1.500 de militari români, americani, englezi şi canadieni cu 200 de tancuri, elicoptere sau avioane supersonice.

Primarul Făgăraşului, Sorin Mănduc, a solicitat conducerii Consiliului Judeţean ca firma care executa lucrări de refacere la Cetate să dea jos schelele pentru perioada următoare, în contextul în care Sala Tronului va fi inaugurată la şedinţa Comitetului NATO care ar trebui să se desfăşoare zilele următoare.

Joi, 28 mai, o comisie de la Primărie va recepţiona lucrările de la Sala Tronului. „Aceasta va avea o înfăţişare deosebită după lucrările de reabilitare, cele patru încăperi urmând să fie amenajate cu candelabre, armuri, jilţuri, în stilul Renaşterii transilvănene, secolul al XVI-lea, astfel că vizitatorii vor avea la dispoziţie din această vară, pentru vizitare, toată Cetatea care este formată din trei ansambluri: lacul care se află în jurul Cetăţii, zidurile de apărare cu bastioanele şi Castelul din curtea interioară, format din parter şi două etaje”, a precizat directorul Cetăţii Făgăraşului, Elena Bejenaru.

Mai multe pentru tine:
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Oana Ioniță, moment de sinceritate. Cine e bărbatul căsătorit din showbiz pe care îl admiră: „Îmi plac oamenii frumoși”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Destinul tragic al prințesei Ioana Cantacuzino și vila „23 August” din Călimănești. Castelul a ajuns o ruină istorică
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă