Proteste pentru redeschiderea spitalului din Săcele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Săcelenii au mai protestat pentru redeschiderea spitalului

Pe modelul de la Codlea, şi la Săcele localnicii vor să organizeze acţiuni de protest în vederea redeschiderii unităţii sanitare. Pentru început, în oraş au fost plasate bannere pentru susţinerea acestui demers.

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Aristotel Căncescu, susţine că nu este normal ca un municipiu de talia oraşului Săcele, care are 35.000 de locuitori, să nu aibă un spital, mai ales că în unitatea sanitară s-au făcut investiţii de 50 de miliarde de lei, în ultimii doi ani. Consilierii locali au atacat în instanţă decizia de închidere a unităţii sanitare, verdictul de la tribunal fiind favorabil, însă sentinţa a fost atacată la Curtea de Apel. „Se inaugurează săli de sport, care sunt total nefolositoare, cum este şi cea din Săcele, dar se închid spitale şi pentru sănătate nu sunt bani", a spus Căncescu.

Acesta a mai afirmat că, din informaţiile pe care le deţine, o clinică privată din Sibiu vrea să pună mâna pe clădirile spitalelor din Săcele şi Codlea, pentru a-şi extinde activitatea. „Susţinem sistemul privat de sănătate, nu vreau să se înţeleagă greşit, dar noi ca autorităţi avem obligaţia să asigurăm sănătatea din bani publici, iar cele două spitale trebuie să funcţioneze în continuare", a explicat preşedintele CJ.

Judeţeanul, în colaps financiar

Preşedintele Comisiei de Sănătate din cadrul CJ, Sebastian Grapă, a precizat că din cauza afluxului mare de pacienţi, Spitalul Judeţean a rămas fără fonduri, chiar dacă Guvernul a suplimentat o dată sumele prin rectificare bugetară. „La început de an se contractează un număr de cazuri, care sunt finanţate de Casa de Asigurări, pentru fiecare spital. Ţinând cont că trei spitale din judeţ au fost închise, toţi acei pacienţi au ajuns la Judeţean şi acum există riscul unui blocaj financiar", a punctat Grapă.

Aţi aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul