Protest al avocaţilor braşoveni, declanşat de o decizie judecătorească pe care ei o consideră „periculoasă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protest al avocaţilor din Baroul Braşov FOTO Bună Ziua Braşov

Avocaţii din Baroul Braşov au organizat un protest de doar câteva minute, în care şi-au exprimat teama provocată de un precedent periculos, în urma căruia un coleg al lor este în închisoare

Avocaţii din Baroul Braşov au organizat un protest-fulger, de doar câteva minute. Apărătorii braşoveni s-au declarat nemulţumiţi pentru tezele desprinse din decizia în dosarul Ferma Băneasa, în care, pe lângă prinţul Paul Al României şi omul de afaceri Remus Truică, a fost condamnat şi avocatul Robert Roşu. 

Reprezentanţii Baroului Braşov spun că, dacă aceste teze ar fi generalizate ca precedent judiciar, ar putea deveni sistemice, cu efecte grave asupra profesiei de avocat, a justiţiei şi a statului de drept. Demersul apărătorilor braşoveni vine şi ca urmare a faptului că avocatul Robert Roşu se află în închisoare de anul trecut, iar motivaţia deciziei încă nu a fost redactată.  

Decanul Baroului Braşov, Cătălin Marius Joiţa, i-a transmis preşedintelui Tribunalului Braşov un document în care este explicat punctul de vedere al avocaţilor din Braşov Braşov şi al Federaţiei Barourilor din România. 

„Principalele aspecte care au dus la o justificată nemulţumire şi au indus temeri grave în rândurile avocaţilor, constau în: identificarea acestora cu clienţii lor; atragerea răspunderii penale pentru susţinerea de către avocat a unor teze juridice apreciate de acuzare ca fiind incorecte; audierea avocaţilor în dosarele clienţilor şi folosirea acestor declaraţii de martor ca probe în dosar; audierea judecătorilor în calitate de martori în legătură cu propriile hotărâri, ignorarea autorităţii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti, cu consecinţa creării unei stări de insecuritate gravă în cu privire la utilizarea în raporturile juridice a respectivelor hotărâri. 

Astfel, activităţi de consiliere şi reprezentare a clientului, precum cele de redactare sau încheiere a contractelor, notificări, reprezentarea în faţa autorităţilor, întâlniri cu clienţii, participare la consilii de administraţie sunt aduse ca probe într-un dosar penal, ca acte de autorat pentru constituire de grup infracţional organizat sau ca acte de complicitate la abuz în serviciu. Or, întotdeauna a fost clar că acestea nu intră în sfera penală prin ele înseşi  şi nici prin simpla asociere prezumtivă cu scopurile urmărite de client, ci constituie doar acte de exerciţiu normal al profesiei de avocat”, a transmis Cătălin Marius Joiţa. 

Parte din munca avocaţilor, considerată infracţiune!

Barourile precizează că un avocat poate susţine opinii controversate sau chiar greşite din punct de vedere juridic, fără teama că ar putea fi urmărit penal. De asemenea, un avocat nu poate fi sancţionat că nu a depus la dosar acte potrivnice interesului clientului său. În plus, onorariul de succes nu poate fi considerat un beneficiu ilegal şi nici interesul avocatului în recuperarea acestuia nu poate avea conotaţiile unei activităţi nelegitime. 

„O serie de aspecte obişnuite ale muncii avocatului au fost considerate infracţiuni. De asemenea, aspecte de deontologie profesională au fost transferate în spaţiul răspunderii penale. Acestea reclamă urgenţa clarificării unor probleme din justiţie în care principalul perdant este cetăţeanul şi dreptul său la apărare. Demersul nostru instituţional nu se îndreaptă împotriva justiţiei, a instituţiilor autorităţii judecătoreşti în plan local sau naţional, ci are ca scop atenţionarea asupra faptului că generalizarea unor viziuni care tind să destabilizeze constantele rolului actorilor în actul de justiţie tind să pună în pericol nu numai profesia de avocat, dar şi alte profesii juridice, iar, în cele din urmă, chiar sistemul judiciar. 

În concluzie, demersul de faţă are ca obiectiv convocarea dialogului interprofesional  pentru conştientizarea tuturor factorilor implicaţi cu privire la urmările pe care le-ar putea avea renegarea drepturilor şi a rolului avocatului, prin identificarea acestuia cu clientul său, prin impunerea avocatului unor sarcini care nu sunt specifice menirii sale, încălcării secretului profesional precum şi repercusiunile  nesocotirii autorităţii de lucru judecat. Consecinţele se răsfrâng nu numai asupra profesiei de avocat, ci asupra sistemului de justiţie şi, mai ales, asupra cetăţeanului, care este privat de dreptul la apărare şi de dreptul la un proces echitabil”, a mai precizat decanul Baroului Braşov. 

În decembrie anul trecut, instanţa lua hotărârea definitivă de a trimite după gratii mai multe persoane implicate în dosarul „Ferma Băneasa”, între care şi avocatul Robert Roşu. Deşi au trecut patru luni de când acesta este deţinut, abia acum a fost redactată motivarea deciziei, pentru ca avocatul să o poată ataca. Zilele acestea, Curtea Constituţională a României a decis că o persoană nu poate fi deţinută dacă instanţa nu a publicat şi motivarea deciziei.  

Vă mai recomandăm:

Copii şi urşi, abandonaţi şi apoi îngrijiţi. Succesul sanctuarului din Zărneşti, exemplu pentru copiii din centre

Unde se relaxau Năstase şi Ţiriac, în urmă cu jumătate de secol, când erau în plină glorie

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €