Procurorul Marius Iacob a renunţat la Elodia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Iacob

După patru ani în care nu s-a gândit decât la avocata dispărută din Braşov, Elodia Ghinescu, procurorul Marius Iacob s-a despărţit zilele trecute de dosarul care l-a făcut celebru.

Marius Iacob a predat, sub semnătură, dosarul Elodia procurorului Marian Gherman, şef Birou Criminalistică la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, notează jurnalul.ro.

Explicaţia ar fi că, după delegarea sa în funcţia de prim-adjunct al procurorului general, în luna iunie a acestui an, lui Marius Iacob i s-a impus să se distanţeze, încetişor dar sigur, de dosarul Elodia. Oficial, noua funcţie nu-i mai permite să instrumenteze dosare penale, mai scrie sursa citată.

Numele procurorului Marius Iacob este strâns legat de dosarul dispariţiei avocatei Elodia Ghinescu. Timp de patru ani, magistratul a făcut tot posibilul să elucideze misterul dispariţiei acesteia şi să-l trimită după gratii pe soţul avocatei, poliţistul Cristian Cioacă. Procurorul şi-a declarat mereu convingerea că Elodia Ghinescu a fost omorâtă şi transportată într-un loc încă neidentificat, iar Cristian Cioacă rămâne principalul suspect.

Mai mult, procurorul a transformat dosarul dispariţiei în pariul vieţii sale profesionale. „Era mai simplu să nu ne băgăm, dar atunci nimeni nu ar fi încercat să descopere adevărul despre această tragedie. Eu dorm liniştit, pentru sunt absolut sigur că Elodia a fost ucisă şi nu voi renunţa până ce acest dosar nu va fi închis şi Cristian Cioacă nu va fi trimis în judecată", declara Marius Iacob în luna august 2010 reporterilor „Adevărul de Seară".

Mai multe pentru tine:
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Prințesa Rajwa a dus moda din Iordania la Palatul Elysée din Paris! Întâlnire istorică cu Brigitte și Emmanuel Macron
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Consilierul prezidențial Ludovic Orban nu crede că PSD va fi reformat cu Grindeanu la conducere. Ce spune despre o posibilă numire ca director SRI
Zodiile care vor da nas în nas cu fericirea în această toamnă. Acești nativi vor plânge de bucurie
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Nicușor Dan: „Avem obligația să combatem prin toate mijloacele discursul antisemit”, după ce a contestat legea privind combaterea antisemitismului
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Maria Buză are un meniu de poveste. Actrița mănâncă o dată pe zi: „Dacă este curat prin frigider, rămân nemâncată”