Procesul lui Aristotel Căncescu începe în 30 aprilie la Tribunalul Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procesul a fost mutat la Braşov la Tribunal de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie după ce un alt acuzat în dosar, Ioan Diniţă şi-a pierdut calitatea de deputat. Procesul începe joi.

Aristotel Căncescu, alături de alte 11 persoane, a fost trimis în judecată la mijlocul lunii decembrie. Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Braşov este acuzat de cinci fapte de abuz în serviciu, luare de mită, spălare de bani, trafic de influenţă şi instigare la tentatică de abuz în serviciu. Aristotel Căncescu se află în arest la domiciliu.

Căncescu este acuzat că a încheiat contracte preferenţiale cu două firme de casă ale Consiliulului Judeţean şi că după semnarea actelor preţurile pentru lucrări au fost umflate şi de zece ori. În schimb, potrivit procurorilor, Căncescu ar fi primit mită prin intermediul unor contracte de publicitate la televiziunea pe care o patrona.

Pe lângă Aristotel Căncescu, în dosar mai sunt cercetaţi în stare de libertate deputalul Ion Diniţă  şi Gabriel Bâgiu, acuzaţi de complicitate la abuz în serviciu, dare de mită şi spălare de bani. Firmele celor doi au primit contracte preferenţiale de la Consiliul Judeţean Braşov. Alţi şase funcţionari publici Aurelia Popescu, Cristian Cirică, Viorel Costea, Mircea Popa, Maria Gheorghieş şi Ioan Boţoman sunt şi ei acuzaţi de abuz în serviciu. Aceaşi acuzaţie i se aduce şi administrtorului public al judeţului Braşov, Radu Ispas. Un alt acuzat în acest dosar de corupţie este Aurelian Rusu, directorul SC Canaris SRL, companie controlată de Căncescu, prin intermediul căreia s-ar fi spălat sume de bani.

CITIŢI ŞI:

UPDATE Aristotel Căncescu, arestat preventiv. Baronul CJ Braşov: „Faptul că am plătit pe lucrări nefăcute... Doar de neglijenţă în serviciu putem fi acuzaţi”

Cum funcţiona mafia lui Aristotel din Consilul Judeţean Braşov

Aristotel Căncescu a anunţat că se retrage şi din Media şi cedat  cu titlu gratuit licenţa postului MIX 2 unor colaboratori.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model