Primele linii de transport metropolitan către localităţile din jurul Braşovului vor circula de anul viitor. 4 zone vor avea legătură directă cu reşedinţa de judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Edilii braşoveni iau în calcul ca biletele pe aceste curse să fie valabile un interval mai mare de timp. Foto: Arhiva Adevărul

De anul viitor, patru localităţi din jurul Braşovului vor avea legături directe de transport în comun cu autobuzele operatorului de transport public al municipiului, RATBV.

La ultima şedinţă a Consiliului Local Braşov s-a aprobat regulamentul, caietul de sarcini şi contractul de delegare a gestiunii acestei activităţi. În cazul acestor localităţi, respectiv Cristian, Sânpetru, Bod şi Ghimbav, stadiul documentaţiilor. „În aceste localităţi autorităţile locale au emis hotărârile de consiliu prin care se împuterniceşte Asociaţia Metropolitană să gesitoneze transportul în comun. La următoarea şedinţă vor aproba regulamentul, caietul de sarcini pentru delegarea acestei activităi, iar următoarea etapă este obţinerea avizului Consiliului Concurenţei. Apoi vor trebui să aprobe ca prin intermediul Asociaţiei Metropolitane să fie delegat serviciul către RATBV. Din acel moment, operatorul de tranport al Braşovului va putea face legătura din municipiul Braşov către aceste zone”, a explicat Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov.

Care sunt traseele propuse

Primarul George Scripcaru a precizat că unul dintre cele trei trasee propuse va deveni operaţional din data de 1 ianuarie 2019. 

Pentru Cristian, va fi o linie care va pelca de la capătul Stadionul Municipal, va traversa Cristianul şi va avea capăt de linie în comună, pe strada Nisipiului. Alt doilea trase, cel de Ghimbav, va pleca din acelaşi capăt de linie, va traversa Ghimbavul pe DN 1, va întoarcea la capătul oraşului dinspre Codlea şi va intra prin localitate până pe strada Ştefan cel Mare, iar apoi se va întoarce spre Stadionul Municipal.

Bilete cu valabilitate extinsă

Al treilea traseu, va fi cu plecare fie din zona Coresi, fie de la Rulmentul, cu traversarea comunelor Sânpetruşi Bod şi va avea capăt de linie la Colonia Bod. „Aceste curse vor deveni operaţionale cel târziu până la data de 1 iulie 2019. Actualelel licenţe expiră în 30 iunie 2019, dar ne propunem ca măcar unul dintre cele trei trasee propuse să fie operat mai devreme de către RATBV. Am notificat de mai multe ori Consiliul Judeţean Braşov, care emite aceste licenţe, ca trasele din cele 14 localităţi să nu mai fie scoase la reatribuire de la 1 iulie 2019, fiindcă şi-au exprimat deja intenţia toate aceste autorităţie din zona metropolitană pentru a avea transport operat de către operatorul metropolitan RATBV”, a precizat Toarcea.

Primarul a mai adăugat faptul că se ia în calcul ca biletul pentru rutele externe să fie valabile un interval de timp şi pe cursele din interiorul municipiului Braşov.

Citeşte şi:

De la 1 august putem plăti biletul de autobuz cu telefonul mobil

RAT Braşov va asigura transportul bicicletelor în Poiana Braşov

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie