Primăriile urbane din Regiunea Centru pot cere bani nerambursabili pentru termoizolarea blocurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucrările de termoizolare din mediul urban se pot face cu fonduri nerambursabile FOTO Adevărul

Peste 50 de milioane euro fonduri nerambursabile sunt disponibile la nivelul Regiunii Centru pentru finanţarea proiectelor ce urmăresc creşterea eficienţei energetice în clădirile rezidenţiale (blocuri), îndeosebi a celor care înregistrează consumuri energetice mari.

Depunerea de proiecte în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, destinat creşterii eficienţei energetice în clădirile rezidenţiale, a fost lansat marţi la Bucureşti, de către Ministerul Dezvoltarii Regionale şi Administratiei Publice.

Cererile de finanţare se vor depune de către primăriile de oraşe şi municipii din judeşele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş si Sibiu, fiind elaborate însă în parteneriat cu Asociaţiile de proprietari. Printr-o cerere de finanţare depusă se poate solicita minimum 100.000 de euro, iar valoarea maximă eligibilă a unui proiect nu poate depăşi valoarea de 5 milioane euro. Din valoarea totală a proiectului, prin POR 2014-2020 se vor finanţa 60% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului, diferenţa de 40% fiind asigurată de către primării şi Asociaţiile de proprietari beneficiare.

O cerere de finanţare poate include un număr de maximum 10 blocuri, fiecare dintre acestea constituind o „componentă” în cadrul proiectului, dar o primărie care se încadrează în condiţiile de eligibilitate prevăzute în prezentul ghid, poate depune mai multe cereri de finanţare. Sunt eligibile blocurile de locuinţe construite între 1950 şi 1990, iar proiectele trebuie să urmărească reducerea consumului de agent termic şi, în final, a poluării urbane. 

 Pentru a sprijini potenţialii beneficiari, ADR Centru va organiza în perioada următoare, la nivelul Regiunii Centru, sesiuni de lucru pe cerinţele ghidului specific şi cel general, cu potenţialii solicitanţi eligibili. Pentru a putea îmbunătăţi informaţiile transmise şi pentru a putea răspunde cât mai punctual cerinţelor puteţi adresa întrebări sau puteţi face propuneri pe adresa de e-mail: programe@adrcentru.ro.    

„Acest tip de apel de proiecte este o continuare a tipului de finantare acordata prin POR 2007-2013, Axa 1.2, pentru reabilitarea termica a blocurilor. De aceea putem spune ca primariile municipiilor resedinta de judet cunosc deja acest apel, iar la Alba Iulia, Targu Mures si Miercurea Ciuc avem deja proiecte de reabilitare termica realizate in perioada anterioara. Cunoastem, de asemenea, si problemele cu care s-au confruntat primariile in implementarea proiectelor, de aceea vom incerca la aceste sesiuni sa preintampinam aceste situatii. Dupa cum au afirmat colegii de la minister, aceasta prioritate se adreseaza autoritatilor publice locale, care au nevoie de sprijin, iar ghidurile sunt acum mai simplificate, documentele care trebuie depuse sunt mai putine, iar perioada de evaluare si selectie va fi, mai scurta”, au declarat reprezentantii ADR Centru. 

 Contractarea proiectelor pe aceasta prioritate de investitii se va face pe principiul ”primul venit, primul servit”. Cei interesati de depunerea de proiecte au la dispozitie doua luni de zile, respectiv pana in 16 mai 2016, incepand cu ora 10.00, pentru a analiza cerintele ghidului, a intocmi documentele, a elabora si scrie cererile de finantare. Apelul va fi deschis depunerii pe o perioada de 6 luni, respectiv pana in 16 noiembrie 2016, ora 10.00. 

Conform ghidului, cererile de finantare se vor depune la sediul Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Centru din Alba Iulia, intr-un singur exemplar, in format tiparit, original, intr-un singur colet sigilat. In colet va fi inclus si un CD cu cererea de finantare si anexele acesteia, scanate, in format PDF. Imediat ce aplicatia electronica MySMIS va fi operationala, MDRAP va publica un anunt pe site-ul programului cu noul sistem electronic de depunere a cererilor.

Apelul de proiecte este deschis pana la momentul in care valoarea solicitata a proiectelor depuse depaseste nivelul de 50% peste alocarea financiara regionala, dar nu mai tarziu de data limita de inchidere a apelului de proiecte mentionata mai sus.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi