Primăria Braşov a câştigat procesul cu „magazinele de vise“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul a respins contestaţia câtorva patroni de magazine de vise care doreau suspendarea hotărârii de consiliu local privind interzicerea vânzării de etnobotanice.

Reprezentanţii a patru magazine de vise au făcut plângere comună, în instanţă, prin care atacau Hotărârea de Consiliu Local care dispune interzicerea comercializării produselor etnobotanice pe teritoriul municipiului Braşov.  

În contestaţie, patronii magazinelor de vise susţineau că prin hotărârea primăriei li se aduce un prejudiciu material şi de imagine şi au solicitat anularea şi suspendarea hotărârii care a intrat în vigoare în 26 noiembrie, anul trecut. Patronii pot ataca decizia Tribunalului Braşov, în termen de 15 zile.

Este foarte bine că avem un precedent de care sperăm să se ţină cont. Firmele trebuie să intre acum într-un proces de reautorizare şi să fac dovada că produsele pe care le comercializează nu sunt dăunătoare sănătăţii. Până acum nicio firmă nu a dorit să obţină autorizaţie", a spus George Scripcaru.

Controalele continuă

În Braşov au funcţionat 17 magazine de vise, majoritatea fiind închise de comisarii de la protecţia consumatorului. Potrivit Primăriei Braşov, doar două magazine mai funcţionează, deşi nu sunt autorizate.

Practic, dacă firmele fac dovada că vând produse pentru aromaterapie, care se încadrează în codul CAEN specific magazinelor naturiste sau farmaciilor, vor fi reautorizate. Echipele mixte vor continua controalele.  

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța