Prima revoltă anticomunistă, un preambul al Revoluţiei de la 1989, a fost la Braşov
0Revolta din 15 noiembrie 1987 a muncitorilor de la Uzina Steagu Roşu a fost primul protest stradal din anii regimului comunist. În fiecare an, la Braşov se organizează un remember al manifestării şi un cros de către Asociaţia 15 Noiembrie 1987.
15 noiembrie 1987 a fost o zi de duminică. Şi zi lucrătoare, ca aproape toate duminicile din acea vreme, când Ceauşescu obliga cetăţenii „să strângă cureaua" pentru plata datoriei externe. În plus, un „nou prilej de sărbătoare", pentru că pe 15 noiembrie 1987 se votau deputaţii pentru consiliile populare locale. Braşovul întreg era "împodobit" cu portretele lui Ceauşescu şi cu mulţimi de steaguri roşii. Lozinci mobilizatoare pentru „a face totul" în scopul fericirii şi bunăstării poporului obturau orice privire aruncată în spaţiul public.
Pe fondul acestor iritări şi frustrări colective, anunţul de noi penalizări salariale pentru rebuturi la export şi pentru neîndeplinirea planului a pus în mişcare sute de muncitori de la „Steagul Roşu". Oamenii au ieşit pe porţile fabricii către Primăria oraşului. Au dat foc steagurilor roşii ale partidului, dar au înălţat tricolorul. Pe protestatari i-a întărâtat şi mai tare întâmplarea de-a fi găsit, în sediul Judeţenei de partid, alimente prohibite cetăţeanului de rând: salam, fructe exotice, ciocolată. Răzvrătiţii au spart birouri şi ferestre, i-au „bumbăcit" pe cei care li s-au pus în cale, au aruncat în stradă dosare şi au incendiat portretul „conducătorului iubit".
Sute de arestări şi săptămâni întregi de tortură
Protestul a durat câteva ore, dar miliţia a intervenit rapid şi a arestat sute de oameni. Conducerea Uzinei a fost demisă, iar oamenii au fost detaşaţi la uzine din alte judeţe.
Timp de trei săptămâni muncitorii au fost bătuţi şi torturaţi. A fost şi cazul lui Nicolae Rus. Bărbatul s-a angajat la „Steagu Roşu" de pe băncile şcolii. În 1987, a ieşit în stradă pentru a lupta împotriva comunismului. A fost, însă, ridicat de Securitate şi bătut zile în şir.„Vreo trei zile nu am ştiut nimic de el. Când a venit acasă, avea efectiv o bucată de buză în buzunar. Nu ne-a povestit niciodată prin ce a trecut", şi-a amintit sora bărbatului. Chiar dacă rănile fizice s-au vindecat, Nicolae Rus nu şi-a mai putut reveni psihic. Nu s-a căsătorit niciodată şi şi-a găsit refugiul în alcool.„Până la problemele din 1987 nu a băut nici măcar o bere. De atunci însă, totul s-a năruit pentru el", a mai spus sora bărbatului. Nicolae fost concediat de la fabrică în 1994, iar acum nouă ani s-a stins din viaţă, la 45 de ani.
Nici supravieţuitorii nu au putut uita coşmarul prin care au trecut şi se feresc să iasă în faţă şi să facă declaraţii. Zeci de oameni au fost ridicaţi de Securitate, bătuţi şi torturaţi săptămâni la rând. Este şi cazul lui Ioan C., un braşovean de 73 de ani, ieşit acum la pensie. „Problemele din ţară ne-au făcut să ieşim în stradă în 1987. Nu vreau să îmi mai amintesc teroarea de atunci. Am fost bătut cu săculeţi de nisip şi cu cartea de telefoane. M-au ţinut două zile fără mâncare şi fără apă. Aceste lucruri sunt reale, deşi mulţi spun că sunt doar poveşti. Am ajuns acasă mai mult mort decât viu, după trei săptămâni. Abia după zece ani i-am povestit soţiei prin ce am trecut. Copiilor mei nu le-am spus niciodată", a explicat bărbatul.
O mascaradă de proces
După manifestare 300 de oameni au fost arestaţi, iar 61 dintre ei au fost condamnaţi. Comuniştii au decis să-i judece doar pentru tulburarea liniştii publice şi să le dea pedepse mici, pentru ca nu cumva lumea să afle că revolta a fost una politică. „Procesul a fost o mascaradă şi s-a ţinut la Întreprinderea Steagu Roşu. Cei care au asistat la proces au fost selectaţi atent pentru ca în ziare să apără clar că huliganii au fost condamnaţi pentru distrugere. Nu s-a scris niciun cuvânt că, de fapt, revolta a fost împotriva lui Ceauşescu şi a fost una politică. Procesul a durat doar o oră şi jumătate, iar sentinţele au fost între 6 luni şi 3 ani de pedeapsă executată la locul de muncă. Apoi, toţi cei condamnaţi au primit domiciliu obligatoriu în alte oraşe“, spune istoricul Traian Coţea.