Premieră medicală: transfuzie de sânge prin cordonul ombilical, la Maternitatea Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii de la Maternitatea Braşov au realizat prima transfuzie de sânge, prin cordonul ombilical, unui copil aflat încă în uterul mamei.

Prima transfuzie fetală intrauterină a fost realizată pentru că mama însărcinată are RH este negativ, iar al soţului său este pozitiv.Femeia se află la a doua sarcină.

În urmă cu 5 zile în Maternitatea Braşov s-a efectuat prima transfuzie fetală intrauterină pe cordon ombilical din istoria Maternităţii Braşov şi a judeţelor limitrofe. Au mai fost încercări de transfuzii intrauterine, dar de obicei se făceau intraperitoneal şi nu prin cordon ombilical", precizează dr. Ionel Moldovan, citat de bzb.ro.

Intervenţia a fost efectuată de medicii Tudor Iacovache şi Ioan Sârbu, asistaţi de medicul Ioan Oprea.

În prezent, fătul şi mama sunt bine, potrivit medicului. Urmează să revină pentru noi investigaţii până la naştere.

Această transfuzie este doar o rezolvare paliativă, probabil îi vor fi administrate şi alte transfuzii, pentru că este nevoie să fie corectată anemia fătului", a mai spus dr. Ionel Moldovan, pentru bzb.ro.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare