Prejmerul îşi face strategie de dezvoltare cu bani europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Prejmer a obţinut o finanţare de peste 300.000 de lei de la Fondul Operaţional pentru Dezvoltarea Capacităţii Administrative, pentru implementarea proiectului „Actualizarea strategiei de dezvoltare durabilă a comunei Prejmer".

Finanţarea a fost accesată în parteneriat cu Agenţia Metropolitană Braşov. Proiectul se va derula pe o perioadă de 12 luni, scopul fiind formarea competenţelor la nivel decizional şi executiv ale administraţiei publice locale. Grupul ţintă vizează funcţionarii publici şi personalul contractual al administraţiei locale, persoane care vor fi instruite în domeniul planificării strategice, vor participa la ateliere de lucru şi vor învăţa să utilizeze softuri specializate.

Beneficiarii indirecţi ai proiectului vor fi locuitorii din Prejmer, care vor lua parte la activităţi de informare şi comunicare. Vor fi elaborate studii şi aplicaţii informatice, scopul final fiind actualizarea unei strategii de dezvoltare locale, armonizată cu aceea a Zonei Metropolitane.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Tragedie într-o stațiune de schi. Un copil de cinci ani a murit după ce a rămas prins într-un travelator aflat în funcțiune
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea