PORTRET Tibor Selymes - Fundaşul «Generaţiei de Aur»

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jucător de bază în echipa naţională a României, Tibor Selymes a evoluat şase sezoane în Divizia A, debutând în fotbalul mare la FC Braşov.

Fundaşul stânga şi-a început cariera în fotbalul profesionist la formaţia de sub Tâmpa, echipă pentru care a evoluat trei sezoane, în perioada 1987 - 1990. Tibor Selymes a fost coleg de generaţie la FC Braşov cu Marian Ivan, cei doi fiind singurii „stegari" care au luat parte la Campionatul Mondial de fotbal din Statele Unite ale Americii, din 1994, acolo unde România a ajuns până în sferturi.

A fost o perioadă fantastică pentru cariera mea. Eram foarte tânăr când am ajuns la FC Braşov. Practic, acolo am învăţat ce înseamnă fotbalul adevărat şi am avut parte de experienţe foarte plăcute. Am avut onoarea să joc alături de Marian Ivan, Sandu Andraşi, Dorel Purdea sau Ionel Pârvu, fotbalişti valoroşi şi oameni de mare caracter", a declarat Selymes.

Campion cu Dinamo

După 64 de meciuri în tricoul „galben-negru", fotbalistul născut în oraşul harghitean Bălan s-a transferat, în vara anului 1990, la Dinamo. Pentru „alb-roşii", Tibi Selymes a jucat trei ani, bifând 83 de prezenţe în Liga I.

A fost cel mai important pas al carierei mele, la vremea respectivă. Am sosit la Dinamo după un sezon fabulos, în care echipa se calificase în semifinalele Cupei Cupelor, câştigase campionatul şi Cupa României, chiar în faţa Stelei. Practic, Dinamo era o forţă a campionatului la acea vreme.

Din păcate, după sezonul acela fabulos, echipa s-a destrămat, iar în acel context, fericit pentru mine, mi s-a oferit şansa unui transfer în Ştefan cel Mare. Cu Dinamo, am câştigat titlul în 1992, după un sezon în care am avut 34 de meciuri şi niciun eşec", îşi aminteşte Selymes.

Mondialul din '94, de neuitat

În 1993, Tibor Selymes a ajuns în Belgia, acolo unde a jucat până în 2001, la Cercle Brugge, Anderlecht şi Standard Liege. În 1994, fotbalistul a trăit cele mai frumoase momente ale carierei, participând, cu echipa naţională, la Campionatul Mondial din SUA.

A fost o experienţă unică, formidabilă, care o să-mi rămână în memorie toată viaţa. Meciul cu Argentina, din optimi, a fost cel mai frumos. Tuturor ne-a părut rău că am fost eliminaţi, în sferturi, de Suedia, întrucât o semifinală cu Brazilia ar fi fost memorabilă. Oricum, nu avem niciun regret după Mondialul din 1994, întrucât ne-am dat viaţa pe teren", a rememorat Tibi.

În perioada 2001-2005, Selymes a jucat în Ungaria, la Haladas şi Debrecen, după care şi-a încheiat cariera în Cipru, la AEL Limassol. Fostul „stegar" şi-a început cariera de antrenor tot în 2005, în Ungaria, la Sopron.

Între 2007 şi 2009, Tibor Selymes a antrenat echipa de liga secundă din România, Liberty Salonta. În sezonul 2009-2010, fostul component al „Generaţiei de Aur" a preluat pe Sportul Studenţesc, promovându-i pe „studenţi" în prima ligă.

Anul trecut, Selymes a debutat ca tehnician în Liga I, fiind numit în funcţia de antrenor principal la Astra Ploieşti, echipă pe care o pregăteşte, cu succes, şi în prezent.

Întrebări şi răspunsuri

Care sunt cele mai mari dezamăgiri ale carierei?

Ca jucător, îmi pare foarte rău că nu am reuşit să ne calificăm în sferturile de finală ale Campionatului Mondial din 1994. Ca antrenor, regret că am refuzat Sportul în 2006, însă ajunsesem, deja, la un acord cu cei de la Salonta.

Care este visul tău ca antrenor?

Deocamdată, vreau să obţin rezultate cât mai bune la Ploieşti. Cu timpul, normal că mi-aş dori să antrenez şi echipele la care am evoluat, FC Braşov şi Dinamo. Însă, cred că visul oricărui tehnician este să antreneze echipa naţională. Şi o ofertă din Ungaria m-ar tenta.

Ce-i place

Îmi place foarte mult să îmi petrec timpul liber, alături de familie şi de cei dragi. Însă, cel mai mult îmi place să mă ocup de grădinărit şi să am grijă de florile mele. În fiecare săptămână îmi îngrijesc iarba din grădină", spune Selymes.

Ce nu-i place

Nu-mi place intoleranţa de care dau dovadă unii oameni. Detest faptul că anumite persoane nu acceptă că eroarea este omenească. Nu-mi plac oamenii mincinoşi, falşi, care încearcă să te lucreze pe la spate", a concluzionat fostul jucător de la FC Braşov.

PROFIL   

Născut. 14 mai 1970, Bălan, judeţul Harghita.

Familie. Căsătorit, are două fete.

Studii. Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat