PORTRET Sorin Târcă a revitalizat handbalul feminin din Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de patru ani preşedinte la Rulmentul Braşov, Sorin Târcă a condus echipa spre câştigarea a trei trofee: titlul naţional, Cupa României şi Cupa Challenge, toate cucerite în 2006.

Pe lângă cele trei trofee câştigate de Rulmentul Braşov în mandatul lui Sorin Târcă, formaţia de la poalele Tâmpei a ajuns în semifinalele Cupei EHF în 2007 şi în finala Cupei Cupelor în 2008.

Sorin Târcă şi-a început ucenicia ca şi conducător de echipă de handbal feminin în anul 1984, la echipa din Bacău, atunci când Mariana Târcă s-a transferat la formaţia moldoveană. „Acolo era preşedinte Ştefan Olteanu, cel mai priceput conducător de club din România, în acele vremuri. Am stat pe lângă el şapte ani şi am avut foarte multe de învăţat. La Bacău am învăţat cu ce se mănâncă handbalul", povesteşte Sorin Târcă.

Şapte ani în Croaţia

Odată cu transferul Marianei Târcă la Podravka Koprivnika, în 1992, actualul preşedinte de la Rulmentul a făcut pasul către handbalul de mare performanţă şi a ajuns într-o funcţie de conducere la echipa croată. „Acolo am trăit nişte experienţe unice. Am învăţat cu adevărat de la preşedintele clubului ce înseamnă handbalul important. Din 1992, până în 1999, Podravka a câştigat şapte titluri consecutive cu Mariana în teren şi a jucat finala Cupei Campionilor. Experienţa din Croaţia m-a ajutat enorm", a completat Târcă.

Din 1999, până în 2005, Sorin Târcă a luat o pauză şi a stat departe de handbal. Microbul îi intrase deja în sânge, iar handbalul reprezenta totul pentru Sorin Târcă. În aceste condiţii, a acceptat propunerea de a prelua conducerea Rulmentului.

 „La început am fost director sportiv, perioadă în care am colaborat foarte bine cu preşedintele Laţa şi directorul de la Rulmentul, domnul Surdu. A fost o perioadă grea, în care, practic, am luat-o de la zero. Însă, îmi place foarte mult ceea ce fac şi de la bun început am dorit să ducem echipa pe primul loc. Ne-a ieşit acest lucru, însă în 2008 s-a destrămat totul. Momentul demiterii mele de la Rulmentul, fără să mi se ofere vreo explicaţie, mi-a produs cea mai mare dezamăgire a carierei. Faptul că aveam o echipă foarte puternică, dar care a fost distrusă din anumite interese, a fost extrem de dureros. Dacă eram lăsaţi să lucrăm în linişte, sunt convins că Rulmentul devenea una dintre cele mai puternice formaţii din Europa", crede Sorin Târcă.

După ce a părăsit echipa, în 2008, familia Târcă a deschis cea mai importantă şcoală de handbal pentru junioare, din România. „Sunt convins că de la acest centru de handbal vom scoate, în viitor, jucătoare de mare valoare".

În urmă cu un an, Sorin Târcă a revenit la prima dragoste, Rulmentul Braşov: „Am preluat, din nou, totul de la zero, dar avem ambiţia să realizăm lucruri importante la această formaţie. Deja rezultatele au început să apară, iar în viitor ne propunem ca Rulmentul să devină iarăşi cea mai bună echipă din România. Important este să atragem cât mai mulţi oameni la sală şi să avem atmosfera din urmă cu 5-6 ani", a conchis Sorin Târcă.

Întrebări şi răspunsuri

Unde aţi descoperit-o pe Cristina Neagu?

Prima dată am remarcat-o la 12 ani, atunci când era la CSM Bucureşti. Era o jucătoare firavă, dar avea o tehnică incredibilă. În 2006 am decis să o aducem la Rulmentul, iar din acel moment am ştiut că va ajunge cea mai valoroasă handbalistă din lume.

Care a fost cel mai plăcut moment al carierei?

Cea mai mare satisfacţie am trăit-o în 2008, atunci când am jucat finala Cupei Cupelor, în compania echipei din Norvegia, Larvik. Simţi o mare împlinire atunci când vezi că munca ta nu a fost în zadar şi că ai format o echipă valoroasă, care, zic eu, în 2008 a atins apogeul.

Ce-i place

„Ador să stau cu familia, în weekend, să luăm masa împreună şi să petrecem cât mai mult timp împreună. Îmi plac foarte mult salatele, carnea de pui sau de vită, dar şi peştele. Totodată, mă recreez foarte tare la pescuit"

Ce nu-i place

„Nu-mi place minciuna şi îi detest pe oamenii care nu au curajul să-ţi spună în faţă ceea ce cred despre tine. Nu-mi place să fiu înşelat sau să fiu bârfit. Nu-mi prea place carnea de porc şi în general nu consum alimente grase"

Profil

Născut. 10 mai 1958, la Râmnicu-Vâlcea.

Familie. Căsătorit, are o fetiţă.

Studii. Facultatea de Drept, la Râmicu-Vâlcea.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
33 de ani fără Anda Călugăreanu. Saveta Bogdan: „Ioana a rămas a nimănui, după decesul mamei. Dan Tufaru o internase la o casă de copii”. Cum arată mormântul artistei?
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Alimentul de care Fuego nu se atinge: „Cel mai nociv pentru ființa umană”. Îi îndeamnă pe toți să-l evite
Păreri pro și contra despre Catedrala Mântuirii Neamului. Mihai Găinușă: „Bolnavii care nu plătesc CASS vor merge la Catedrală, nu la camera de gardă”. Ce spune Dan Negru?
Rareș Bogdan face apel la calm și rațiune după anunțul retragerii militarilor americani: „Nu toți cei din București au priceput cine este Casa Albă”
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Meghan Markle n-a mai așteptat și a dat vestea cea mare, atât de așteptată de fanii ei. Ducesa e în culmea fericirii
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Avion militar rusesc, interceptat de Forțele Armate Poloneze deasupra Mării Baltice. NATO rămâne în alertă