PORTRET Marius Constantin este emblema rebelă a Rapidului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fundaşul este, poate, cel mai controversat jucător produs de şcoala de fotbal braşoveană, dar şi cel mai valoros, după Tibi Ghioane sau Gabi Tamaş.

Tipic pentru fotbaliştii de valoare născuţi şi crescuţi la Braşov, nici Marius Constantin nu a făcut prea mulţi „purici" la principala echipă de fotbal a oraşului: FC Braşov. Fundaşul de fier al Rapidului şi-a făcut junioratul la echipe precum FC Ghimbav sau Postăvarul.

A fost, poate, cea mai frumoasă perioadă a tinereţii. Pe atunci nu luam prea în serios fotbalul. Îl practicam mai mult din plăcere.

Ulterior am realizat că mă simt foarte bine pe teren şi mi-am dorit să fac, din fotbal, o meserie în adevăratul sens al cuvântului", îşi aminteşte Marius.

Părinţii nu au fost însă mulţumiţi, în totalitate, de alegerea pe care a făcut-o fotbalistul, atunci când a decis să se dedice în totalitate „sportului-rege".

Înainte să mă concentrez numai pe fotbal, mă descurcam destul de bine şi la şcoală. Apoi, când am realizat că fotbalul e viaţa mea, uşor, uşor am neglijat şcoala şi m-am axat doar pe ceea ce îmi doream să fac cu adevărat.

Acest lucru i-a nemulţumit pe părinţi, care au vrut chiar să nu mă mai lase la fotbal. Şi-au dat însă seama că fotbalul este viaţa mea şi au renunţat la idee", povesteşte fotbalistul braşovean.

 Rapidist convins

Între 2002 şi 2004, Marius Constantin a evoluat două sezoane la FC Braşov. În 2004, fundaşul braşovean a fost transferat la Rapid Bucureşti, grupare pentru care evoluează şi în prezent.

La Rapid mă simt ca acasă. Aici am obţinut cele mai mari performanţe şi mă simt realizat din punct de vedere profesional. Este absolut normal să-mi aduc aminte cu foarte mare plăcere de evoluţia nostră din cupele europene, în 2006, atunci când am ajuns până în sferturile de finală ale competiţiei.

Din păcate, tot atunci am suferit şi cea mai mare dezamăgire a carierei, odată cu eliminarea din UEFA. Mi-a părut foarte rău că am fost învinşi tocmai de rivala noastră Steaua şi îmi aduc aminte că nu am reuşit să dorm mai multe nopţi după acea eliminare", rememorează Marius Constantin.

Chiar dacă se simte foarte bine la Rapid, Marius Constantin îşi doreşte să ajungă la o formaţie puternică din Occident. Campionatele Angliei, Italiei sau Spaniei se numără printre favoritele fotbalistului braşovean.

Deocamdată vreau să-mi fac treaba cât mai bine la Rapid şi să câştigăm campionatul în acest sezon. Apoi, mi-aş dori să joc într-un campionat puternic, însă toate la timpul lor. Mă simt bine la Rapid şi nu mă gândesc să plec din România prea repede", a încheiat fundaşul braşovean.

Întrebări şi răspunsuri

Care este echipa ta favorită şi ce jucători preferaţi ai?

Barcelona este o super echipă. Şi Real Madrid arată foarte bine, iar acum, cu Jose Mourinho, au şanse mari să câştige campionatul. În trecut îmi plăcea foarte mult Rio Ferdinand, de la Manchester United, dar şi John Terry de la Chelsea este pe placul meu.

Ce antrenor ţi-a influenţat cel mai mult cariera?

Am avut foarte mult de învăţat de la antrenori precum Răzvan Lucescu, Viorel Hizo, Jose Pesseiro sau acum, Marius Şumudică. Fiecare tehnician mi-a oferit încredere şi m-a ajutat să-mi îmbunătăţesc stilul de joc.  

Ce-i place

Ador să mă plimb prin parcuri seara, în mod deosebit vara. Îmi place muzica tehno, house, hip-hop, iar la unele petreceri mai ascult şi manele. Îmi place să joc tenis cu piciorul, tenis de masă sau să merg la film şi la bowling cu familia sau prietenii".

Ce nu-i place

Urăsc oamenii falşi. De-a lungul vieţii, multe persoane, în care am avut încredere, m-au dezamăgit şi au profitat de mine. Totodată, nu-mi plac oamenii bârfitori, care nu au altceva de făcut decât să-i vorbească pe alţii de rău. Am avut parte de astfel de oameni şi am rupt orice legătură cu ei".

PROFIL

Născut. 25 octombrie 1984, Braşov.

Studii. Medii.

Familie. Căsătorit.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA