PORTRET Mariana Giurumescu a trăit momentele importante ale istoriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Braşoveanca a reuşit să treacă cu mult curaj şi optimism peste cedarea Ardealului de Nord Ungariei, rebeliunea legionară, dar şi peste bombardamentele din cel de-al Doilea Război Mondial.

La cei 78 de ani ai săi, Mariana Giurumescu pare o pensionară obişnuită, care îşi trăieşte liniştită bătrâneţile alături de cei dragi. Totuşi, ceva o apasă: singurătatea. „E cel mai trist lucru care i se poate întâmpla unui om. Când erai tânăr aveai vise, aveai speranţe", spune Mariana Giurumescu.

Privirea ei este nostalgică şi încet, încet, viaţa i se derulează în faţa ochilor asemeni unui film, ale cărui graniţe le-a depăşit cu mult. „Copilăria mea a fost fericită şi nefericită. Până la şapte ani am stat la bunica mea, în localitatea mureşeană Teaca. Părinţii mei erau la Bucureşti. În timp ce eram la bunica, Ardealul de Nord a fost cedat Ungariei. Atunci, mama a vrut să vină să mă ia acasă, dar nu a mai ajuns, fiindcă a fost omorâtă pe drum. Tata a aflat după o săptămână, când a venit la Teaca, îngrijorat că nu mai ştia nimic de noi", îşi aminteşte braşoveanca.

Rebeliunea legionară şi războiul

După ocuparea Ardealului de către unguri, localnicii s-au refugiat unde au putut. „Mergeam doar noaptea, iar când se crăpa de ziuă, ne adăposteam. Am reuşit să ajungem la graniţă, apoi din Deva am luat trenul la Bucureşti", spune braşoveanca. În Capitală, Mariana Giurumescu nu rămas mult timp alături de tatăl ei, fiindcă a fost dusă la un cămin de măicuţe. Un nou eveniment avea să-i zdruncine existenţa: rebeliunea legionară.

Aveam 8 sau 9 ani. Auzeam doar împuşcăturile, fiindcă nu aveam voie la geam. După ce rebeliunea a fost înăbuşită, mi-am continuat studiile, la Şcoala Silvestru", îşi aminteşte braşoveanca.

Nici liceul nu a fost prea liniştit pentru Mariana Giurumescu, fiindcă a venit cel de-al doilea război mondial. „Era în data de 4 aprilie 1944. Parcă mă văd şi acum. Îmi cumpărasem o castanetă şi eram foarte bucuroasă. În acea zi îmi scosesem şi diploma, fiindcă terminasem clasa a doua de liceu. Acea zi a coincis cu o aplicaţie şi s-a dat prealarma, apoi alarma.Toată lumea a crezut că este doar un exerciţiu militar. De fapt, a început să fie bombardată Garad de Nord. Norocul meu a fost că am reuşit să mă ascund sub un camion", spune Mariana Giurumescu.

Peste 30 de ani, în slujba mamelor

După reforma învăţământului din 1948, braşoveanca s-a înscris la Şcoala Medie Tehnică Sanitară. A absolvit în 1951, iar în 1952 a primit repartiţie în Covasna. Când s-a format Regia Autonomă Maghiară, iar românii au început să fie persecutaţi de secui, Mariana Giurumescu a venit la Braşov.

M-am măritat şi m-am angajat la Spitalul Mârzescu. Am fost asistentă medicală de obstetrică şi mă ocupam de female gravide, faţă de care exista o grijă deosebită, pe vremuri. De la Mârzescu am ieşit la pensie şi după aceea, am lucrat încă15 ani la Policlinica cu plată, până acum doi ani. Mi-a plăcut meseria asta", spune Mariana Giurumescu.

Întrebări şi răspunsuri

De ce v-aţi făcut asistentă medicală?

Poate cum am fost lipsită de dragoste maternă, am zis să-mi aleg o meserie care să fie aproape de om, de suferinţa lui. Tata s-a recăsătorit şi a mai avut o fată din a doua căsătorie. Sora mea vitergă a murit la vârsta de 6 ani, exact în ziua în care eu împlineam 16 ani. Din acea zi, mama mea vitregă şi-a schimbat comportamentul.

Cum era viaţa culturală înainte de război?

În adolescenţă şi tinereţe mergeam la operă, la teatru sau la cinematograf. Erau filme bune. A fost mai bună viaţa culturală atunci. Nu era atâta violenţă în filme şi erau educative, în felul lor. Cultura care a fost până în 1948 nu a mai fost la fel apoi.

Ce-i place:

„Îmi place să fac rebus şi Sudoku. Îmi place foarte mult să citesc. Cum nu am avut mamă, m-am refugiat în lectură. Îmi place să mă uit pe Discovery, History sau Mezzo, la concerte. Îmi place muzica populară şi mi-ar fi plăcut să merg la teatru aşa cum mergeam odinioară".

Ce nu-i place:

 „Nu-mi place mizeria de la televizor, nu-mi plac blondele lui Iri şi nu-mi place nici blonda lui Bote".

Profil.

Născută. 16 noiembrie 1932, Teaca, judeţul Mureş

Studii. Şcoala Medie Tehnică Sanitară

Familie. Văduvă, doi copii

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online