PORTRET Ionuţ Drăgoi - Micul campion la karate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sportivul de şapte ani a început să practice luptele de contact de un an şi jumătate, timp în care a adunat, în palmares, şapte medalii.

Specializat pe kata, întrucât regulamentul nu-i permite să practice kumite, fiindcă este mult prea mic, Ionuţ s-a simţit atras de lupte după ce colegii de grădiniţă au început să practice acest sport. „Eu sunt la Grădiniţa «Micul Prinţ», iar în urmă cu un an şi jumătate mai mulţi copii au ajuns la karate.

Mi-au povestit cum e şi de atunci mi-am dorit foarte mult să merg şi eu. Nu mi s-a părut deloc greu şi-mi place mult ceea ce fac. Niciodată nu am vrut să renunţ şi chiar mi-am propus să ating marea performanţă", povesteşte Ionuţ.

Întrucât este cel mai valoros practicant de kata de la Grădiniţa „Micul Prinţ", Ionuţ a fost avansat, iar de anul acesta se antrenează cu sportivii de la Şcoala Generală Nr. 2. Mai mult, deşi are doar centura portocalie, Ionuţ se pregăteşte alături de colegi mult mai experimentaţi, care deţin centuri verzi sau albastre.

Părinţii au fost întotdeauna alături de mine şi m-au ajutat tot mereu. Nu s-au speriat că m-aş putea accidenta, ci dimpotrivă, m-au încurajat tot timpul. Au venit chiar şi într-o deplasare cu mine, la Bucureşti", a adăugat micuţul luptător.  

Foarte rapid şi extrem de tehnic, Ionuţ a impresionat încă de la primele competiţii oficiale. Anul acesta a reprezentat apogeul carierei sportivului braşovean.

În 2011, Ionuţ a urcat pe podium la fiecare concurs la care a luat parte şi a devenit cel mai respectat luptător de kata din ţară, la categoria lui de vârstă. În luna martie, la Campionatul Naţional, tânărul s-a aflat la o singură sutime de medalia de aur, ocupând, în final, treapta secundă a podiumului, la kata.

La „Shoto Cup JKA", competiţie desfăşurată în decembrie 2010, Ionuţ a câştigat trei medalii: aur, argint şi bronz, iar la „Cupa Dojo" a luat aurul, la kata. Totodată, la Cupa României de Autoapărare, băiatul s-a clasat al doilea.  

Vrea la Campionatul Mondial

Ionuţ recunoaşte că este admirat de aproape toţi prietenii pentru ceea ce face, însă există şi colegi care sunt invidioşi pe performanţele micului luptător. În viitorul îndepărtat, băiatul vrea să practice şi kumite, însă vârsta minimă impusă de regulament pentru a participa la competiţii de acest gen este de zece ani.

Mai am de aşteptat, însă vreau ca peste câţiva ani să particip la un Campionat European sau Mondial. Acesta este visul meu", a completat băiatul, care se antrenează de două ori pe săptămână, la Grădiniţa Nr. 2 din Braşov, sub atenta monitorizare a lui sensei Dragoş Chiru.

Întrebări şi răspunsuri

Care a fost cel mai greu moment al carierei?

Cel mai rău a fost când am lipsit vreo două săptămâni de la antrenamente, din cauza unei accidentări. Totul s-a întâmplat la începutul acestui an, atunci când eram la săniuş şi am intrat cu capul într-un copac. Am stat în spital câteva zile şi nu m-am putut antrena o perioadă.

Ai emoţii în timpul concursurilor?

Doar la primul concurs am avut câteva emoţii. Acum, însă, la competiţii mă simt exact ca la antrenamente. Nu am nicio emoţie, mă gândesc doar cum să-mi execut cât mai bine exerciţiile. Fac totul cu multă pasiune, iar dacă aş avea emoţii nu m-aş descurca atât de bine.

Ce-i place

Îmi place să mă joc raliuri pe calculator. În timpul vacanţelor de la grădiniţă îmi place foarte mult să mă joc fotbal la verişoara mea. Macaroanele cu brânză sunt preferatele mele", a povestit micul campion.

 

Ce nu-i place

Nu-mi plac deloc cartofii franţuzeşti. Nu-mi place să mă trezesc dimineaţa, foarte devreme, atunci când merg la grădiniţă. Nu-mi plac deloc desenele cu Johnny Bravo, nu sunt pe gustul meu. Nu-mi place atunci când colegii nu apreciază ceea ce fac eu", a conchis Ionuţ.

Profil

Născut. 21 Ianuarie 2004, la Braşov.

Studii.  Elev la Grădiniţa „Micul Prinţ".

Familie. Părinţi, are un frate mai mare.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud