Poligon de antrenament în condiţii extreme la ISU Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pompierii se vor antrena în două containere speciale care simulează incendii violente. Ei vor vedea cums e manifestă focul şi care este cea mai bună metodă de intervenţie. Antrenamentul va fi extrem de util pentru intervenţiile reale.

Poligonul de antrenament a fost a fost amenajat în incinta Detaşamentului Făgăraş. Este vorba de două containere în care se studiază fenomenele termice extreme. Scopul antrenamentelor este de a recunoaşte pe timpul intervenţiilor care este stadiul de dezvoltare al unui incendiu. În funcţie de de acesta se stabileşte tactica de intervenţie ce trebuie adoptată, una defensivă sau una ofensivă. Practic pompierii se vor antrena în condiţii aproape reale, dar în siguranţă şi vor ştii pe viitor cum să gestioneze situaţiile extreme de periculoase cum sunt intervenţiile la incendii violente.

„Prin antrenamentele ce se vor desfăşura încercăm să anticipăm posibilitatea de dezvoltare a unui incendiu, astfel încât pe timpul intervenţiilor la care participăm să fim capabili să ne protejăm de evoluţia rapidă şi surprinzătoare a focului. Antrenamentele au început deja cu sprijinul unor colegi din cadrul ISU Suceava, col. (r) Popovici Sorin şi plutonier major Popovici Bogdan“, au declarat reprezentanţii ISU Braşov.  

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie