Pistă de biciclete între Braşov şi Râşnov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto.Adevărul Braşov

Reprezentanţii bicicliştilor, edilii dar şi câteva firme au participat la Primăria Cristian a o dezbatere privint realizarea unei nou piste de biciclete.

„Un foarte mare interes îl are compania INA Schaeffler care dorește să se implice în construirea acestei piste pentru ca angajații săi să poată merge la serviciu pe biciclete. Sperăm ca și celelalte companii din zonă să participe la realizarea acestui proiect pentru că până la urmă este și în interesul lor să aibă angajați sănătoși și în formă. Cel mai mult s-a discutat despre locul pe unde ar urma să treacă pista de biciclete în comuna Cristian. Din spusele Primăriei Brașov, situația terenurilor până la granița cu Unitatea Administrativ-Teritorială Cristian permite amenajarea acestei piste, chiar și pe locul unde momentan se amenajează un nou drum. De asemenea, reprezentanții Primăriei Râșnov ne-au asigurat de buna lor colaborare și de faptul că nu sunt probleme majore pe teritoriul deținut de orașul Râșnov. Din păcate, în comuna Cristian există niște probleme legate de proprietățile din zonă care sunt toate private și nu se poate construi pe ele.

O variantă ce s-a vehiculat a fost ca viitorul traseu pentru bicicliști să fie amenajat la liziera pădurii. Momentan, pădurea de lângă Cristian este administrată de Ocolul Silvic Piatra Craiului dar proprietară este tot comuna Cristian, deci zona s-ar putea amenaja, daca s-ar dori acest lucru.

Cert este că, în cazul în care acest proiect va fi dus la capăt, toată lumea va avea de câștigat. Pe de o parte, angajații companiilor din zonă vor ajunge mult mai ușor și mai sănătoși la servici iar pe de altă parte turismul pe bicicletă, o ramură de altfel extrem de dezvoltată în țările unde ciclismul este deja tradiție, va propulsa cele trei localități în fruntea listei de destinații turistice pentru cei care preferă mersul pe două roți", se arată în comunicatul trimis de Robert Lazăr, reprezentantul bicicliştilor.

De-a lungul traseului s-ar putea amenaja locuri de recreere , iar comuna Cristian ar avea numai de câștigat fiindcă pe teritoriul ei există multe obiective turistice importante care sunt trecute cu vederea, tocmai din cauza faptului ca cei mai mulți turiști doar traversează localitatea și nu au timp s-o descopere la adevărata ei valoare. Marți, 13 noiembrie 2012, de la ora 9:30, acest grup de acțiune va merge pe teren pentru a vedea soluțiile optime pentru amenajarea pistei de biciclete.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”