Piaţa meditaţiilor a înflorit după Bacalaureat, la Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Profesorii profită de insuccesul elevilor şi încearcă să-şi sporească veniturile cu ajutorul lecţiilor private. „Grup de pregătire intensivă la română, pentru Bacalureat", „Profesor de mate-fizică, admiteri bacalaureat" sunt doar câteva exemple de anunţuri pe care profesorii le dau la mica publicitate.

Elevii care nu au reuşit să treacă de examenul de Bacalaureat vor pune burta pe carte. Acest lucru îi avantajează pe profesorii care sunt gata să ofere pregătire în particular, contra cost. Cele mai multe anunţuri sunt pentru disciplinele matematică şi limba şi literatura română.

Dacă pentru o şedinţă de trei ore de pregătire pentru examenul de limba română, elevii trebuie să scoată 30 de lei din buzunar, pentru două ore de meditaţii la matematică, tariful este de 40 de lei.

Pentru că nu mai este mult timp până la sesiunea din toamnă profesorii adoptă tehnici „pe scurtătură", pentru a-i pregăti pe elevi. „Ne vom axa mai mult pe teste, pentru că este foarte greu să reluăm materia într-un timp atât de scurt. De obieci, prefer să lucrez cu grupe de elevi, pentru că este mai avantajos pentru ei", ne-a mărturisit o profesoară de limba română.

Deşi piaţa meditaţiilor este înfloritoare, puţini profesori recunosc, oficial, că dau meditaţii. Potrivit Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Braşov, doar 75 de persoane îşi declară veniturile provenite din aceste activităţi. „Potrivit codurilor CAEN sunt trei activităţi asociate meditaţiilor: serviciile oferite de profesorii meditatori, activităţi de servicii suport pentru învăţământ, cum ar fi after school-urile şi alte forme de învăţământ", a explicat Laura Oltianu, reprezentanta Direcţiei de Finanţe Publice Braşov.

Elevi fără vacanţă

Isabela Cociş îşi va petrece toată vara la meditaţii. Tânăra a reuşit să-şi ridice nota la matematică în urma contestaţiilor, de la 3,80 la 5.00, dar degeaba. Nota de 5,10 la bilologie şi nota de la proba de limba şi literatura română de doar 7.00 nu au ajut-o să acumuleze decât media 5,70.

„Am fost la un pas de a lua Bacalaureatul în urma contestaţiei, dar nu a fost să fie. Subiectele de la matematică au fost foarte grele, nu m-am putut descurca deloc la partea a doua. O să fac medidaţii şi să mă înscriu în sesiunea de toamnă", a spus Isabela.

Tânăra a terminat Colegiul Tehnic „Mircea Cristea" şi recunoaşte că nu merită o vacanţă adevărată în această vară, dar că va pleca, probabil, într-una mai scurtă decât de obicei.

Bursa meditaţiilor

Fie că şi-au declarat sau nu veniturile la Fisc, profesorii realizează venituri frumuşele din meditaţii. Tarifele sunt între 20 şi 50 de lei, pe şedinţă, în cazul meditaţiilor la engleză, franceză sau germană. O şedinţă de meditaţie la matematică, limba română sau informatică are un preţ cuprins între 30 şi 45 de lei.

50 de lei este cea mai scumpă şedinţă de meditaţii, la Braşov.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort