Peste 350.000 de persoane au ales o aventură preisotircă şi s-au întâlnit, anul acesta, cu dinozaurii de la Râşnov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dino Parc din Râşnov, cel mai mare parc cu dinozauri din sud-estul Europei, o investiţie realizată de antreprenori locali, a finalizat primele nouă luni din acest an cu afaceri mai mari cu o cifră şi a atras mai mulţi vizitatori, potrivit oficialilor companiei.

„Cifra de afaceri a crescut cu 7% în primele nouă luni. Am avut 353.715 vizitatori în ianuarie-septembrie anul acesta, faţă de 345.000 în perioada similară a anului trecut“, au transmis reprezentanţii companiei. Parcul reprezintă o atracţie în special pentru familiile cu copii. Pe lângă cei 55 de dinozauri în mărime naturală şi dinozauri animatronici, parcul dispune de locuri de joacă pentru copii, căsuţe în arbori, un cinematograf 9D, expoziţii internaţionale şi trasee.

Investiţie de peste 5 milioane de euro

Dino Parc Râşnov este o zonă de agrement, amplasat pe Strada Cetăţii, în apropiere de Cetatea Râşnov, o investiţie de peste 22 milioane lei (peste 5 milioane de euro). Aproape 70% din investiţie au fost susţinute de fonduri europene. „Am făcut investiţii în exponate noi de dinozauri, dar şi în expoziţii, Dino laborator, Dino Baby, Zburătorii, Urme de dinozauri şi Atelier de pictură în salină.“

Dino Parc se situează în top trei atracţii turistice din Braşov, după Castelul Bran şi cetatea Râşnov.

Peste 400.000 de vizitatori a avut anul trecut cetatea Râşnov, arată ultimele date, în timp ce castelul Bran s-a apropiat de pragul de un milion de  vizitatori.

Venituri în creştere

Anul trecut, compania ce administrează parcul de dinozauri, HCR SrRL a obţinut venituri de 11,1 milioane lei, în creştere cu 12,3% faţă de anul precedent. Profitul net s-a ridicat la 3,3 milioane de lei, nivel aproape similar cu cel din anul anterior, arată datele de pe mfinante.ro. Compania avea 17 angajaţi anul trecut.

HCR SRL este deţinută de trei acţionari, Adrian Apostu, Gabriel Rozorea  şi Arpad Sarkany. Ideea dezvoltării Dino Parcu a avut-o Arpad Sarkany după ce a vizitat un parc similar în Germania şi a decis să implementeze acest proiect în Râşnov.

Terenul este al Primăriei Râşnov, care l-a concesionat pe o perioadă de 49 de ani.

Citeşte şi:

Dino Parc Râşnov a atins pragul de a 1 milion de vizitatori

Jucării vechi de peste 100 de ani la Dino Parc Râşnov

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă