Peste 30.000 de euro de la bugetul local, pentru „Sărbătoarea Junilor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În data de 23 aprilie 2017 se va organiza la Braşov străvechea Sărbătoare a Junilor, cunoscută sub denumirea de Parada Junilor.

În fiecare an, caracterul spectaculos al Coborârii Junilor în Cetate, dar şi frumuseţea costumelor fac ca străzile din centrul vechi al oraşului să se umple de localnici şi turişti, români şi străini, dornici cu toţii să admire o paradă renumită în toată ţara şi în ultimii ani şi în străinătate.

Pentru a onora sprijinul de care a beneficiat din partea autorităţilor publice, Uniunea Junilor va organiza şi în acest an toate activităţile tradiţionale specifice Junilor braşoveni.

 „Acestea sunt doar o parte din motivele pentru care considerăm că este oportună sprijinirea financiară a Uniunii Junilor din Şcheii Braşovului şi Braşovul Vechi şi implicit a evenimentelor organizate de catre aceştia, evenimente emblematice pentru istoria Braşovului”, se arată în expunerea de motive prezentată consilierilor locali, prin care li se cerere finanţarea acestei manifestări tradiţionale.

Conform solicitării Uniunii Junilor din Şcheii Braşovului şi Braşovul Vechi înregistrată la Primăria Municipiului Braşov, suma de 138.400 lei va fi utilizată pentru organizarea Zilei de călări, organizarea jocurilor strămoşeşti, a maialurilor, masa călăreţilor, muzica pentru tineri în Săptămâna Luminată, organizarea „Îngropării vătafului”,  realziarea de cocarde, evenimente care se vor derula pe parcursul anului 2017.

Mai multe pentru tine:
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului