Percheziţii la o reţea de escroci care foloseau ţeapa Accidentul. Gruparea era coordonată din puşcărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Percheziţiile se desfăşoară simultan în trei judeţe. FOTOArhivă.

Poliţiştii au filat timp de trei luni membrii grupării şi au adunat probe. În această diminează au făcut mai multe percheziţii în trei judeţe. Suspecţii urmează să fie audiaţi.

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Braşov, împreună cu colegi de la Bacău, Buzău şi Galaţi au descins în această dimineaţă la domiciliile a şapte persoane suspectate că fac parte dintr-o reţea care înşela oamenii prin metoda Accidentul. 70 de poliţişti participă la percheziţii, iar cinci persoane vor fi aduse la audieri.

Gruparea era coordonată din penitenciar de şefii reţelei, care aveau complici în libertate care ridicau sumele de bani. „În perioada octombrie 2015-ianuarie 2016, poliţiştii braşoveni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria  Braşov, au desfăşurat activităţi pentru  probarea activităţii infracţionale a unui grup, care ar fi înşelat mai multe persoane prin metoda Accidentul, cauzând un prejudiciu total de peste 40.000 lei. Grupul era format din persoane deţinute într-un penitenciar şi complici din afară, care contactau victimele telefonic, prezentându-se drept procuror, poliţist sau avocat şi le aduceau la cunoştinţă faptul că o rudă a lor sau o cunoştinţă ar fi fost implicată într-un accident de circulaţie şi au nevoie urgent de o sumă de bani,pentru a  scăpa de închisoare. Sumele de bani solicitate astfel erau trimise pe numele complicilor, prin mandate poştale sau  companii de servicii financiare prin transfer de bani“, se arată într-un comunicat al Poliţiei Braşov.

Nu cădeţi victime ale escrocilor

Pentru a evita să deveniţi victime ale unei astfel de infracţiuni, poliţiştii recomandă ca înainte de a oferi ajutor necondiţionat şi de a efectua orice demers în acest sens, să fie verificate informaţiile primite. 

Oricine poate fi victima unui accident, dar într-un asemenea moment critic, singura urgenţă este cea medicală şi nicidecum aspectul financiar. Este adevărat că unele servicii medicale sunt furnizate contra cost, însă nu este cazul serviciilor medicale de urgenţă. Nici victima şi nici autorul unui accident nu au nevoie de bani ca să primească îngrijiri medicale, să depună plângere la Poliţie sau să rezolve incidentul uzând de poliţa de asigurare auto obligatorie.

Chiar dacă persoana care vă face anunţul despre incident, se recomandă ca având calităţi oficiale, datele trebuie verificate înainte de a întreprinde orice acţiune. În niciun caz nu daţi crezare imediat unor poveşti lacrimogene, presărate cu elemente din viaţa reală, anunţate telefonic de persoane care pretind că au calitate oficială, ci verificaţi informaţia din surse credibile. Cel mai bine este să îi sunaţi pe cei dragi şi să anunţaţi poliţia.

Mai multe pentru tine:
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Cauza morții medicului Ștefania Szabo, găsită fără viață în Spitalul de Urgență Buzău. Prima ipoteză plauzibilă și reacția Colegiului Medicilor
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
La șase luni de la naștere, Jennifer Lawrence a luat o decizie radicală: „Sânii mei...”
Averile principalilor candidați la Primăria Capitalei. Care este cel mai bogat și cum a făcut banii
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Directorul unei școli s-a stins din viață subit, la 35 de ani. Cutremurător ce mesaj a transmis înainte de moarte: „Lupți pentru 5 minute de viață”
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Lista localităților cu cea mai slabă calitate a aerului. Tot mai multe orașe din România, sufocate de poluare