Patru muncitori fac greva foamei la Uzina „R” Feldioara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muncitorii au intrat în grevă de marţi seară

Ieşirile în stradă au declanşat proteste colaterale. Astfel, de aseară, patru muncitori de la Uzina „R” Feldioara, au intrat în greva foamei.

Oamenii cer măriri salariale, respectiv o creştere a veniturilor cu 400 de lei.

„Într-adevăr sunt câţiva muncitori care au intrat în greva foamei. Vreau să vă precizez că ei solicită o mărire salarială, dar conform contractului de muncă noi ne-am respectat toate obligaţiile”, a  declarat pentru newsbv.ro directorul societăţii, Marian Rasaliu.

Un protest pe aceeaşi temă a avut loc la începutul lunii martie din cauza aceloraşi nemuţumiri. Atunci angajaţii societăţii au pichetat intrarea pe platforma industrială, în semn de solidaritate cu minerii blocaţi în subteran la exploatarea de uraniu Crucea, din judeţul Suceava. Oamenii sunt nemulţumiţi de faptul că majorările salariale promise în ianuarie de Guvern nu au devenit realitate. La protest au participat atucni aproximativ 100 din cei 573 de angajaţi ai Sucursalei Feldioara, din cadrul Companiei Naţionale a Uraniului. Oamenii acuzau o încălcare a promisiunilor guvernamentale de mărire a salariilor, făcute în ianuarie, în urma unui protest al minerilor suceveni.

Platforma Feldioara (Uzinele ”R” şi ”E”) a fost concepută şi construită ca urmare a necesităţii de a se prelucra minereul de uraniu din ţară, în conformitate cu programul nuclear naţional din perioada 1970-1980. Prin activitatea celor două uzine, România este singura ţară din Europa care produce în prezent combustibil nuclear pentru centrale nuclearo-electrice de tip CANDU.

Mai multe pentru tine:
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry